Trucul prin care poți scăpa ca șofer de orice amendă de circulație
Dacă ești șofer și ai primit o amendă de circulație sau orice altă contravenție, ai șansa să scapi de ea dacă procesul verbal respectiv n-a fost completat corespunzător de către polițist.
Este o metodă relativ controversată, dar legală. Chiar dacă ai încălcat niște reguli de circulație și ai fost amendat, poți să scapi de ea dacă agentul de poliție constator nu a completat cum trebuie procesul verbal. Sigur, amenda poate fi contestată doar în instanță, nu prin simpla ta decizie luată pe temeiul că ți se pare că polițistul nu a scris corect niște cuvinte.
Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut o reglementare clară pe această problemă, în urma sesizării Avocatului Poporului. Decizia instanței din 14 mai 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial la sfâșitul lunii trecute.
Mai concret spus, de acum înainte, contravenientul poate să ceară în instanţă anularea procesului-verbal de amendă dacă poliţistul care a aplicat sancţiunea nu a descris suficient fapta comisă. Acest fapt atrage nulitatea relativă a documentului, au stabilit judecătorii Curţii Supreme.
„Descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei”, au scris judecătorii ICCJ în decizia nr. 13/2018.
[readmore]
Ce trebuie să cuprindă un proces verbal de contravenție pentru a fi valid:
- numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului
- descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite
- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia
- posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate
- termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea