WannaCry: Aici poți vedea harta atacurilor în timp real
WannaCry continuă să se transmită la calculatoarele nesecurizate de pe internet, chiar dacă au apărut deja soluții împotriva acestuia.
Microsoft s-a mișcat destul de repede în fața acestei amenințări cibernetice și a oferit destul de rapid o serie de update-uri de securitate pentru sistemele sale de operare. Vorbim aici nu doar de Windows 10, cea mai nouă versiune a sistemului, dar și de cele anterioare, inclusiv de cele care nu mai au parte de suport oficial din partea companiei.
Spre exemplu, Windows XP nu mai are parte de update-uri de la Microsoft încă de acum trei ani, cu toate că este încă foarte folosit, la nivel global. Din această cauză, compania a luat decizia de a oferi un patch care să ofere soluții. Pentru acesta, dar și pentru alte variante ale sistemului de operare, poți accesa acest link și poți descărca update-urile necesare.
Nu toată lumea este la curent cu ceea ce se întâmplă și tocmai de aceea calculatoarele pot fi infectate în continuare. Firește, având în vedere că vorbim despre milioane de unități vulnerabile la nivel mondial, putem lua în considerare și alte motive, cum ar fi folosirea de Windows piratat, care nu permite instalarea de update-uri.
WannaCry: Harta atacurilor în timp real
Pe site-ul celor de la Intel poate fi găsită o hartă a atacurilor WannaCry, pe care o puteți consulta în timp real. Dacă aveți câteva minute libere la birou, puteți urmări modul în care se propagă acest ransomware în întreaga lume.
Pe hartă vedeți noile puncte imediat ce apar, în timp ce în stânga jos vedeți mai bine țările de unde provin calculatoarele infectate.
Harta Intel pentru WannaCrypt este disponibilă AICI. De asemenea, puteți consulta și o altă hartă pentru a vedea atacurile acestui ransomware, dar și ale altora. Această hartă poate fi consultată AICI.