11 mai 2017 | 10:48

Vei putea juca originalul The Sims pe Android și pe iOS [VIDEO]

ACTUALITATE
Vei putea juca originalul The Sims pe Android și pe iOS [VIDEO]

Originalul joc The Sims va debuta pe Android și pe iOS în curând, astfel că te vei putea distra din nou cu acest clasic.

Au trecut 17 ani de când primul joc din seria The Sims a fost lansat, iar de atunci și până în prezent, alte trei titluri principale cu zeci de expansion pack-uri și mii de moduri au văzut lumina zilei, atrăgând milioane de fani dornici să creeze case și familii în acest univers virtual.

Am jucat originalul The Sims undeva în clasele primare și le-am încercat și pe celelalte jocuri din serie, fiind atras de noutățile fiecăruia. Dacă pentru unii e un joc pe care îl pornesc o dată la câteva zile sau chiar mai des, eu am avut întotdeauna episoade care țineau vreo săptămână sau două, urmând să dezinstalez jocul și expansion pack-urile până peste alte câteva luni. O muncă titanică, mai ales când descarci zeci de GB de fișiere și trebuie să fii atent la ordinea în care le instalezi.

EA a decis că 17 ani sunt suficienți pentru versiunea de PC, astfel că foarte curând vei avea posibilitatea să te joci The Sims direct pe smartphone, fie că vorbim de un telefon cu Android sau unul cu iOS.

În joc, vei avea posibilitatea să-ți creezi un sim, să-i construiești o casă, apoi să te apuci de socializare cu vecinii din cartier și să-i îndeplinești visele simului. Dacă te descurci bine în carieră, vei avea posibilitatea să deblochezi niște bonusuri speciale, cum ar fi bijuterii valoroase pe care le poți transmite din generație în generație, scrie engadget.com.

The Sims nu este primul joc care să ajungă pe platforme mobile. The Sims Freeplay, pentru mobile, dar și The Sims Social, pentru Facebook, au fost alte încercări ale EA de a fructifica succesul seriei, însă niciunul dintre acestea nu a reușit să ofere posibilitățile de joc de care vei avea parte acum. Momentan, încă nu știm când va fi lansat cu exactitate jocul și nici cât va costa.