Un iPhone a căzut din elicopter și a scăpat fără zgârieturi

, 16 Oct, 14:00

Un iPhone scăpat în urmă cu câteva zile dintr-un elicopter a supraviețuit cu brio experienței și a reușit să și imortalizeze întreaga călătorie până la sol.

Se întâmplă de multe ori ca producătorii de carcase pentru iDevice-uri să realizeze experimente interesante pentru promovarea gradului sporit de anduranță. Pornind de la această premisă, unii au aruncat un iPhone dintr-un balon atmosferic pentru a atesta că poate supraviețui fără probleme șocurilor de orice intensitate. Se pare însă că de această dată nu a fost vorba de o companie care își promova gadgetul, ci de un posesor de iPhone care a avut noroc.

Prea puțini își permit să-și arunce telefonul din elicopter, de aceea vom trece experiența imortalizată în clipul de mai sus ca fiind un accident. Aceasta a avut loc săptămâna trecută când John din Statele Unite s-a plimbat cu elicopterul deasupra localității în care locuia. După ce a făcut câteva poze, a început să filmeze, iar pentru a imortaliza o secvență impresionantă a scos mâna cu iPhone-ul în afara aparatului de zbor. De la vântul puternic, nu a durat mult până la scăpat. Înălțimea la momentul respectiv a fost de aproximativ 150 de metri.

După ce a aterizat, proprietarul gadgetului a încercat să-l localizeze prin Find My iPhone folosind un iPad. Terminalul a fost găsit în curtea unui vecin în timp ce continua să înregistreze. ”Operațiunea de salvare” a durat aproximativ o oră și mare i-a fost mirarea lui John când și-a văzut gadgetul în siguranță.

Ca referință, un iPhone obișnuit nu are nici o șansă să facă față unui astfel de șoc. Terminalul respectiv a rezistat pentru a folosit pentru protecție o carcasă de la tech21. Mai sunt și alte accesorii ce oferă un nivel similar de protecție, dar aceasta a fost husa folosită de John la imortalizarea clipului amețitor de mai sus.

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail