Trei români concurează pentru crearea celui mai bun calculator modat
Dacă ți-ai dorit să ai câteva modele de inspirație pentru o carcasă de calculator unică, atunci nu strică să urmărești competiția de săptămâna viitoare.
Am fost și încă sunt pasionat de moddingul de carcase, dar n-am mers mai departe de a privi la astfel de lucruri. Am schimbat câteva carcase la PC-ul de acasă și încă îmi amintesc de cutia albă în care am avut primul calculator, care a evoluat în alte cutii negre de-a lungul anilor. Apogeul a fost și este cel al unei carcase cu spațiu în spate pentru a ascunde toate cablurile care pleacă din sursă și care ajung ori unde trebuie, ori rămân deconectate. Pe lângă asta, mi-am pus în cap să-mi cumpăr ventilatoare cu beculețe și le-am montat și pe astea în carcasă.
Asta nu înseamnă că alții sunt la fel de puțin perseverenți, ba din contră. Cel puțin trei români au mai multă ambiție și evident, mai mult talent într-ale carcaselor cu lumini, culori și țevi de răcire, iar aceștia vor concura împotriva unor alți pasionați din Cehia și din Polonia. Competiția GeForce Garage: Destiny of Titans va avea loc între 3 și 4 octombrie, iar evenimentul va fi transmis live, timp de 24 de ore, aici și aici.
Cei trei români sunt George ”Papa Jock” Potecă, Tudor ”Monstru” Bădică și Matei ”Matose” Mihățoiu, fiecare având ani buni de experiență în domeniul proiectelor de tip DIY și nu numai. Aceștia se vor înfrunta cu celelalte două echipe, având la dispoziție aceleași componente, aceleași unelte și același timp pentru a crea un calculator unic, având ca temă Destiny 2.