21 aug. 2017 | 17:16

O Tesla Model X face de râs un Lamborghini Aventador [VIDEO]

ACTUALITATE
O Tesla Model X face de râs un Lamborghini Aventador [VIDEO]

SUV-ul crossover Tesla Model X P100D a fost pus la încercare de un Lamborghini Aventador, iar cursa a avut un final neașteptat.

Modelul Tesla a avut de-a face cu un Lamborghini de 530.000 de dolari, iar automobilul lui Musk a reușit să facă de râs Aventadorul, chiar dacă la limită.

Tesla Model X cântărește aproximativ 2,5 tone, în timp ce Lamborghini este cu aproximativ 550 de kilograme mai ușor, astfel că Aventador ar fi avut un oarecare avantaj. Cu toate acestea, automobilul Tesla, a reușit să bată acest Lamborghini într-o cursă în linie dreaptă, pe distanța de 400 de metri. În plus, a stabilit și un record mondial pentru cel mai rapid SUV, trecând linia de sosire după 11,418 secunde, la o viteză de 190 de kilometri pe oră.

Cei de la Drag Times au adus atât modelul X P100 D, cât și un S P100D la Palm Beach International Raceway, fiind provocați de către posesorul de Aventador. Acesta are și o Tesla, astfel că știa în ce se bagă atunci când a lansat provocarea.

În mod interesant, timpul record stabilit de către Tesla Model X a fost reușit chiar dacă bateria mașinii era încărcată la un nivel de 78%. Performanțele automobilului ar fi mai ridicate dacă bateria ar fi plină, astfel că cei de la Drag Times au în plan să aducă mașina din nou pe pistă, cu bateria la 100%.