12 iun. 2017 | 15:37

Cercetătorii înaintează o teorie captivantă care explică formarea Lunii și a Pământului

ȘTIINȚĂ
Cercetătorii înaintează o teorie captivantă care explică formarea Lunii și a Pământului

Luna a reprezentat mereu un mister pentru om și este subiectul multor mituri și legende, iar acum oamenii de știință ne spun cum a luat naștere aceasta.

Acest corp ceresc este fascinant din mai multe motive. Pe de o parte reprezintă cel mai îndepărtat loc din spațiu în care omul a ajuns, dar pe de altă parte ea ne oferă numeroase indicii referitoare la modul în care Pământul a luat naștere.

Formarea unei planete este un exercițiu enorm și complicat. Planetele se formează într-un disc de gaz și particule care înconjoară Soarele. Aceste particulele de praf interstelar s-au unit pentru a forma corpuri compacte de peste câteva zeci de kilometri lungime, susceptibile să se atragă gravitațional pentru a constitui protoplanete, de talia unei planete pitice. Ultimul stadiu al formării planetelor presupune unirea acestor corpuri de dimensiuni mari. Impactul dintre două corpuri de dimensiunea unei planete este colosal.

De-a lungul timpului au existat numeroase ipoteze cu privire la formarea Lunii, de la ideea că ea s-a desprins din masa lichidă a Pământului la cea că ea a rezultat în urma impactului planetei Theia cu Terra.

Cercetătorii înaintează acum o altă teorie, care ne captează interesul într-o la fel de mare măsură. Aceștia susțin că Pământul s-a format în urma unui fenomen numit ”synestia”. Acesta este un obiect de o masă imensă de rocă vaporizată, în formă de gogoașă, cu mișcare de rotație. În cadrul acestui fenomen, Pământul s-a rotit atât de rapid încât corpul central s-a mărit considerabil, iar marginea exterioară a corpului se rotea la fel de repede și asemănător unui satelit aflat pe orbita unei planete. Acest fenomen explică nașterea Lunii, care s-ar fi format în urma acestei coliziuni violente care au dus la topirea, vaporizarea, răcirea și solidificarea corpurilor, scrie Scientific American.  

Descoperirea fenomenului ”syntesia” schimbă considerabil modul în care înțelegem formarea Pământului. Acest proces complex poate dicta și modul în care a luat naștere nucleul Terrei, cum s-au format oceanele și atmosfera, dar și Luna.

Astfel, cercetătorii emit ipoteza conform căreia synestia reprezintă o fază incipientă a formării planetelor, dar care nu are o viaţă lungă – de aceea este rară. Spre exemplu, pentru Terra, structura ar fi existat doar pentru câteva sute de ani.