17 iul. 2017 | 13:49

Start-Up Nation România: Concluziile trase de ministru după finalul perioadei de înscriere

ACTUALITATE
Start-Up Nation România: Concluziile trase de ministru după finalul perioadei de înscriere

Perioada de înscriere pentru programul de finanțare Start-Up Nation România 2017 a ajuns la final. Acum s-a intrat în următoarea etapă, cea de analiză a dosarelor depuse. În condițiile în care fondurile nu vor fi epuizate, va mai fi organizată încă o sesiune de înscriere la program, cel mai probabil spre finalul lunii iulie, sau chiar la începutul lui august.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ilan Laufer, a anunțat bilanțul primei etape din Start-Up Nation România, și anume cea a depunerii dosarelor. Conform acestuia, peste 19.000 de planuri de afaceri au fost depuse în vederea obținerii de fonduri guvernamentale nerambursabile. Interesant este că, dintre acestea, 70% au fost depuse în ultimele cinci zile ale perioadei de înscriere. În plus, circa 34% din totalul planurilor de afaceri au fost depuse chiar în ultima zi.

De asemenea, media înregistrărilor din ultima săptămână de înscrieri la programul de finanțare Start-Up Nation România 2017 a fost de de 2695 pe zi, de 11,6 ori mai mare decât cea de dinainte. În plus, din totalul proiectelor depuse, 2926 sunt din București, iar 2289 din Cluj-Napoca. Punctajul maxim pe care aplicanții îl puteau obține totaliza 100 de puncte. 3983 dintre aceștia au luat nota maximă, 4566, 95 de puncte, iar 104 au luat 90 de puncte. Această prima etapă a programului Start-Up Nation România poate finanța 8653 de afaceri, existând oportunitatea de a crea minim 20956 de locuri de muncă. ”Următoarea etapă a programului de finanțare se va derula în 2018”, spune ministrul Laufer.

”Sunt convins că absorbția va fi de sută la sută, atât a fondurilor europene, cât și a fondurilor alocate din bugetul de stat. Cei care vor obține acordul de finanțare semnat nu trebuie să vină cu bani de acasă sau să depună garanții. Zilele acestea se negociază cu băncile în așa fel încât costurile finanțării să fie mici. Beneficiarii nu vor achita rate pentru banii luați prin creditul de ajutor”, mai spune ministrul Ilan Laufer.

Programul de finanțare Start-Up Nation România 2017 are un buget total de 1,7 miliarde de lei, iar suma maximă destinată fiecărei idei de afacere este de 200.000 de lei, aproximativ 44.000 de euro.