Sistemul de vot care ar garanta siguranța votului chiar și în România

Sistemul de vot care ar garanta siguranța votului chiar și în România
George Stanciu
15:48 13.11.2017

Un nou sistem de vot ar putea asigura transparența la urne și ar reuși să elimina frauda electorală, chiar și în România.

Sistemele de vot pe care ne bazăm în prezent au diverse hibe, iar noi știm mai bine despre asta, chiar dacă pare că au mai trecut vremurile în care se făcea turism electoral cu mașini mici și mari, dar și vremurile în care morții lui Dragnea erau mai prezenți la vot ca viii.

Votul online ar putea fi o soluție potrivită pentru eliminarea fraudelor electorale. Într-adevăr, când vine vorba de vot online, conceptul pare unul predispus la activități de hacking și nu numai.

Cu toate astea, cei de la Kaspersky Lab vin cu o soluție inedită, sub denumirea ”Polys” – soluția reprezintă rodul muncii unei echipe de la Business Incubator, iar aceasta ar trebui să ofere posibilitatea de vot online sigur, anonim și flexibil, ale cărui rezultate nu ar putea fi modificate nici de participanți și nici de organizatori.

Polys are la bază contracte inteligente în Ethereum (blockchain 2.0), astfel că voturile pot fi efectuate și verificate în mod descentralizat.

Datorită acestei descentralizări a blockchain, datele despre procesul de vot sunt stocate în blocuri de informații de pe calculatoarele participanților din rețea. Din această cauză, un hacker ar trebui să aibă acces la toate aceste calculatoare pentru a șterge rezultatele.

De asemenea, folosind blockchain, orice votant poate afla dacă votul i-a fost înregistrat corect – manipulările sunt destul de evidente.

Mulțumită transparenței blockchain, voturile pot fi monitorizate complet de către entități independente. Nu în ultimul rând, tehnologia nu implică sporirea resurselor pentru implementare.

Sistemul blockchain din Polys este criptat, astfel că anonimitatea este asigurată. De asemenea, codul sursă este disponibil public, astfel că toată lumea poate să vadă dacă se ascunde ceva ”necurat” între liniile de cod. Acesta este disponibil și pe GitHub.

Toate detaliile despre acest sistem de vot bazat pe blockchain pot fi găsite și pe site-ul oficial Polys, disponibil aici.

 

Comentarii
loading...