01 sept. 2017 | 13:45

Samsung Galaxy S9 ar putea fi dezvăluit mult mai devreme decât credeam

ACTUALITATE
Samsung Galaxy S9 ar putea fi dezvăluit mult mai devreme decât credeam

Samsung Galaxy S9 ar putea avea parte de o lansare mai timpurie decât predecesorul său, care a fost dezvăluit în martie.

Samsung Galaxy S8 a fost prezentat în luna martie, iar de la dezvăluire și până la ajungerea pe piață au mai trecut câteva săptămâni, timp în care clienții au avut posibilitatea de a face precomenzi. Lucrurile ar putea sta altfel anul viitor, iar un raport din piață susține că Samsung ar avea de gând să se grăbească în ceea ce privește S9.

Raportul susține că Samsung Galaxy S9 ar urma să fie dezvăluit în ianuarie 2018, iar primele smartphone-uri ar trebui să ajungă în mâinile utilizatorilor începând cu luna februarie. Astfel, telefonul ar urma să ajungă pe piață cu două luni mai devreme decât flagship-ul din generația actuală.

Informația despre noul calendar al lansării se bazează pe datele existente cu privire la ecranele OLED ale viitoarelor telefoane. Există deja mai multe zvonuri care arată că Samsung Display va începe să livreze astfel de display-uri începând cu luna noiembrie. Ecranele sunt furnizate de către companie cu două-trei luni înainte de asamblarea telefoanelor, așa că lansarea din ianuarie este foarte probabilă.

Spre exemplu, ecranele OLED pentru Samsung Galaxy S9 au fost livrate în ianuarie, iar telefoanele au ajuns două luni mai târziu în fața publicului. Dacă ecranele ajung deja de anul acesta, atunci asamblarea poate începe în ianuarie.

Mai mult ca sigur, și viitoarele Samsung Galaxy S9 și S9 Plus se vor baza pe actualele Infinity Display, care au debutat pe S8 și au fost preluate acum și pe Note 8. Rămâne de văzut dacă se vor păstra colțurile de pe S8 sau dacă vor fi adoptate cel mai mici, de pe phablet-ul lansat recent.