Samsung Galaxy S8 Active a fost confirmat într-un mod neobișnuit
Samsung Galaxy S8 Active este o variantă mai rezistentă a flagship-ului, iar telefonul a fost confirmat într-un mod neașteptat.
Samsung Galaxy S7 Active nu a fost cel mai de succes model al producătorului, având în vedere că nu a reușit să treacă testul de rezistență la apă al celor de la Consumer Reports. Nu o dată, ci de două ori. Asta nu înseamnă că Samsung este gata să renunțe la aceste modele de telefoane.
Samsung Galaxy S8 Active ar urma să fie noul model cu rezistență îmbunătățită la intemperii și șocuri. Numele de cod al acestuia, Cruiser, a fost dezvăluit în urmă cu ceva timp, iar acum am descoperit și că telefonul este mai mult decât un zvon.
Confirmarea telefonului vine dintr-un loc extrem de obișnuit: de la Netflix. Aceștia vorbesc despre Samsung Galaxy S8 Active, acesta având modelul SM-G892A, menționând că este compatibil cu streamingul HD.
Galaxy S8 în variantă standard este deja rezistent la apă conform standardului IP68, adică poate fi scufundat pentru 30 de minute la o adâncime de 1,5 metri. De același standard beneficiază și modelul anterior, S7.
Diferența între Galaxy S7 și S7 Active o reprezenta faptul că modelul Active beneficia de standardul de protecție MIL-STD-810G. Cel mai probabil, și noul S8 Active va beneficia de același standard, dar rămâne de văzut ce alte schimbări de design va presupune varianta mai solidă a telefonului, scrie gsmarena.com.
Butonul Home virtual de pe ecran este o noutate binevenită pentru S8, dar ar putea fi inutilă pentru varianta Active, astfel că butonul fizic ar putea fi reintrodus. Asta se întâmplă în cazul telefoanelor de acest fel deoarece apa și touchscreen-urile nu se împacă atât de bine încât să ofere funcționalitatea necesară.