26 iul. 2017 | 11:37

România va participa în premieră la una dintre cele mai mari competiții de gaming din lume

ACTUALITATE
România va participa în premieră la una dintre cele mai mari competiții de gaming din lume

ROG Masters Open Qualifier România 2017 și-a stabilit câștigătorii în urma unor meciuri foarte disputate cu prilejul semifinalelor și finalelor de Dota 2 și Counter-Strike: Global Offensive, la Auditorium Pallady din București. Concursul local a avut loc între 21-23 iulie 2017.

Echipele Nexus Gaming și Zarzavaturile Ucigașe vor reprezenta România în etapa următoare, fiind cu un pas mai aproape de miza finală a competiţiei: premii totale de o jumătate de milion de dolari. Atmosfera de show a fost întreținută de comentatori și câteva sute de fani care și-au urmărit în direct favoriții. Totul a fost transmis live pe YouTube. Stațiile de gaming ROG G20, echipate cu procesoare Intel Core i7 de generația a 7-a, au fost cele folosite în cadrul concursului.

Echipele Nexus și Zarzavaturile Ucigase s-au calificat în etapa următoare. După etapa online, cele două reprezentante ale României vor avea ocazia să se confrunte și offline cu cele mai bune echipe din EMEA, în Krefeld, Germania.

Finala națională de Dota 2 a fost câștigată de echipa Zarzavaturile Ucigașe. La Counter-Strike: Global Offensive s-a impus echipa Nexus Gaming, în cadrul unei finale strânse de trei seturi cu ARYO Gaming. Premiul de popularitate, acordat cu ajutorul publicului prezent în sala Auditorium Pallady, a fost acordat, însă, echipei ARYO Gaming.

Câștigătorii ROG Masters Open Qualifier România 2017 vor da piept cu echipele calificate în celelalte nouă ţări din EMEA incluse în prima etapă de Open Qualifiers. Meciurile vor avea loc în date diferite, 15 august 2017 pentru Counter-Strike: Global Offensive, respectiv 5 septembrie 2017 pentru Dota 2, ambele urmând să fie preluate și de canalul de YouTube ASUS România.

Poți să vezi poze de la eveniment, dând click pe galeria foto de pe pagina de Facebook ASUS ROG România. Premiile totale ale competiției ROG Masters 2017 sunt de 500.000 de dolari. Marea finală va avea loc în Singapore, locul unde se vor întâlni cele mai bune echipe din lume, specializate în Dota 2 și CS:GO. România participă pentru prima dată la acest campionat.