Recunoașterea facială îți va înlocui curând pașaportul

Recunoașterea facială îți va înlocui curând pașaportul
11:24 10.05.2017

În nu foarte mult timp, nu vei mai avea nevoie de buletin, iar sistemele de recunoaștere facială vor înlocui orice tip de act care îți fac cunoscută identitatea.

Deocamdată, oficialii din Statele Unite vor să implementeze un sistem de recunoaștere facială care să înregistreze în mod automat pasagerii atunci când trec de securitate. În acest fel, nu va exista o posibilitate de a fenta sistemul, căci actele false nu vor avea nicio valabilitate. În plus, aceștia își propun să-și extindă eforturile și să găsească o modalitate de a implementa sistemul pentru recunoaștere facială în fiecare caz în care trebuie să te identifici. În acest mod, cartea de identitate își va pierde valabilitatea.

Agenția de aviație se gândește să propună recunoașterea facială în aeroporturi atât pentru plecări și sosiri, cât și pentru zonele de așteptare. Această implementare ar putea schimba în totalitate experiența aeroportului și va spori siguranța pasagerilor. Deși pasagerii vor economisi minute bune la îmbarcarea în avion, toate vin cu un risc, pentru că grijile cu privire la intimitatea personală ar putea fi întemeiate, potrivit Engadget.

Planul companiei constă în a se folosi de sistemele de recunoaștere facială pentru a realiza imagini cu pasagerii, odată ce aceștia sunt recunoscuți. Răspunsurile referitor la respectarea intimității pasagerilor nu sunt cele mai convingătoare și încă există dezbateri referitoare la stocarea informațiilor despre pasageri. Așa că se ridică întrebări serioase- Vor exista măsuri care să asigure eliminarea imaginilor din sistem și pedepsirea agenților care abuzează sistemul?

Mai mult, există o serie de îngrijorări referitoare la acuratețea sistemului. tehnologia actuală pentru recunoașterea facială are nevoie de o expresie facială neutră, lipsită de emoții, pentru a-ți putea scana fața, lucru care ar putea complica mersul lucrurilor, mai ales dacă avem în vedere un aeroport foarte aglomerat. De asemenea, pentru că tehnologia nu se află în cel mai înalt prag de dezvoltare, am fi curioși ce s-ar întâmpla dacă unul dintre pasageri va fi identificat greșit.

Pentru moment însă, compania susține că vor exista ofițeri la ușile de acces care vor urmări derularea procesului de recunoaștere facială. Dacă sistemul va da greș, aceștia vor trebui să ia situația în propriile mâini și să decidă ce se va petrece în continuare: verificarea pașaportului, colectarea amprentelor și așa mai departe.

loading...