16 feb. 2017 | 15:56

Project Scorpio se pregătește de lansare la E3 2017

ACTUALITATE
Project Scorpio se pregătește de lansare la E3 2017

Microsoft a oferit o serie de noi detalii cu privire la mult-așteptatul Project Scorpio, iar acum acesta are o dată de lansare.

Microsoft a postat pe contul de Twitter al Xbox o veste legată de consola Project Scorpio. Astel, noua consolă a companiei va fi dezvăluită în cadrul evenimentului E3 2017. Aceștia nu au menționat în mod direct prezența consolei de generație nouă la eveniment, dar au folosit în anunț imaginea plăcii de bază, pe care compania a folosit-o și în teaser-ul prezentat acum câteva luni.

Astfel, putem fi siguri că vom primi mai multe detalii cu privire la consolă, pe care gamerii o așteaptă încă de la E3-ul trecut. La ediția din 2016, Microsoft a făcut pentru prima dată anunțul cu privire la dezvoltarea acestei noi console. După mai bine de jumătate de an, însă, Project Scorpio rămâne învăluit în mister, existând foarte puține detalii cu privire la capacitățile noului dispozitiv, arată thenextweb.com. Lucrurile se vor schimba, însă, pe 11 iunie 2017, atunci când Microsoft are evenimentul de lansare.

Materialele venite din partea Microsoft au rămas destul de vagi; în comparație, Nintendo Switch a fost prezentat în detaliu de la început, astfel încât curioșii să își poată face o idee clară cu privire la specificațiile hardware.

Microsoft susține, totuși, că Scorpio va fi cea mai puternică consolă de jocuri creată vreodată. Aceasta va avea suport pentru grafică 4K în format nativ, dar va fi și compatibilă cu jocurile mai vechi, pentru Xbox One și nu numai.

Având în vedere că E3 2017 va fi o ediție deschisă și publicului, cei interesați de o asemenea consolă au ocazia să o vadă live. Biletele se vând, însă, destul de repede, astfel că dacă vreți să ajungeți acolo, trebuie să vă grăbiți cu rezervările.