Oscar 2017: lucruri mai puțin știute despre premiile Oscar și statueta aurie
Seara premiilor Oscar 2017 este un eveniment urmărit de întrega planetă. Am ajuns deja la 89 ediție de când celebrăm această seară a filmului. Dar sunt câteva lucruri interesante pe care puțini le cunosc.
[related]
Povestea premiilor Academiei Americane de Film, cunoscute și sub numele de Premiile Oscar, începe la sfârşitul nebunilor ani ’20, mai exact în 1929, în cadrul unei cine private, desfăşurate la Hollywood Roosevelt Hotel din Los Angeles, California. Evenimentul fusese organizat pentru a premia cele mai bune filme produse în 1927 şi 1928. Totuși, dacă azi festivitatea durează câteva ore plus petrecerea de după, în 1929, ea a ținut fix 15 minute! În plus toată surpriza și emoțiile care îi învăluie pe nominalizați și pe susținătorii acestora era spulberată demult pentru că cei care urmau să ia premiu fuseseră anunțați cu trei luni înainte.
Dacă azi transmisiunile încep cu defilarea de pe covorul roșu, cu ceva timp înainte de momentul decernărilor, prima ediție nici măcar nu a fost înregistrată sau transmisă la radio. Misterul din jurul premiilor Oscar a început de la a doua ediție, când cu câteva săptămâni mai devreme erau făcute niște nominalizări și numele câștigătorilor era anunțat în cadrul ceremoniei.
Un mexican, modelul pentru râvnita statuetă Oscar
Cred însă că cea mai interesantă poveste este legată de trofeul pe care îl primesc câștigătorii. Fabricată din britannium şi placată cu aur, statueta Oscarurilor este aşezată pe un suport de culoare neagră. Are 34 de centimetri înălţime şi aproape 3,85 kilograme. Ea reprezintă un cavaler, realizat în stil Art Deco, ce are mâini o sabie şi este aşezat pe o rolă de film cu 5 spiţe, fiecare reprezentând ramurile originale ale Academiei: actori, scenarişti, regizori, producători și tehnicieni. Popular i se spune Oscar.
Pe scurt povestea sună cam așa Louis B. Mayer (unul din fondatorii Metro-Goldwyn-Mayer, cunoscut ca MGM), l-a desemnat pe Cedric Gibbons să se ocupe de design-ul trofeului. Logodnica acestuia, Dolores del Río, i-a prezentat un actor şi regizor Mexican, Emilio „El Indio” Fernández, pentru a poza pentru schițele după care a fost făcută statueta. Așadar, spre ironia situației de azi, un mexican a fost cel care a pozat nud pentru ceea ce cunoaştem astăzi a fi simbolul celui mai popular festival de film american; iar premiile au fost acordate în această formă chiar de la prima ediţie. Dacă vreun președinte American ar fi ridicat niște ziduri la granița cu Mexicul în perioada interbelică, cine știe cum ar fi arătat Oscarul de azi!
Numele de Oscar vine de la un unchi prea puțin celebru
Totuși vă întrebați de unde numele Oscar… Nu de alta, dar fondatori nu își cheamă, Oscar și nici pe cel care a poza pentru realizarea statuetei. Numele are o istorie hazlie, dar și disputată. Prima ipoteză spune că actriţă Bette Davis ar fi botezat statueta cu numele „Oscar” pentru că ar fi semănat cu soţul ei, liderul trupei Harmon, Oscar Nelson. Alții susțin că „botezul” s-ar fi produs mai devreme pentru că, în discursul său din 1932, Walt Disney a mulţumit Academiei pentru Oscarul său. Așadar numele era deja popular de la începutul anilor 30. Se pare că numirea statuetei are o poveste tipic americană: autoarea morală a numelui a fost actrița Margaret Herrick, secretarul executiv al Academiei, care ar fi exclamat, la vederea statuetei, că seamănă cu unchiul ei Oscar! Mult timp, Academia a încercat să evite numele. Totuși văzând că popularitatea acestuia creşte, a decis, în 1939, să admită „botezul” premiului în onoarea scriitorului irlandez Oscar Wilde, deci un alt alogen.
Acum că ați aflat și câte ceva din culisele istorice ale acestei ceremonii, vă urmăm vizionare placută și mult succes nominalizaților pe care îi susțineți! Premiile Oscar 2017 vor fi difuzate, în forma live text, începând cu ora 1.30.