Orice site îți poate bloca PC-ul din cauza unei vulnerabilități în Windows
Problemele par că nu se mai termină pentru sistemele de operare Windows mai vechi. După ce WannaCry a făcut ravagii în ultima vreme, exploatând o breșă de securitate prezentă, în principal pe Windows XP și pe Windows 7, acum OS-urile produse de Microsoft se confruntă cu o nouă problemă care le va face zile fripte utilizatorilor.
Conform Ars Techinca, bug-ul care este prezent pe Windows Vista și pe versiunile 7 și 8 dă voie unor anumite site-uri ”rele” (malicious) să downloadeze în calculator o imagine cu secvența ”$MFT” în numele său. Windows folosește aceste litere pentru fișiere speciale metadata care sunt utilizate în cadrul sistemului NTFS. Windows 7 și 8 nu recunosc și nu citesc cum trebuie această secvență de litere.
Bug-ul va încetini respectivele sisteme până când acestea vor deveni inutilizabile, din cauza timpului de încărcare a diferitelor procese care va crește foarte mult. Unele dintre calculatoarele afectate vor ajunge chiar până în punctul în care vor afișa celebrul BSOD (Blue Screen of Death), moment în care nu mai ai ce să faci decât să îl repornești.
Acest bug nu afectează calculatoarele care utilizează sisteme de operare Windows 10, iar modul în care el operează este similar cu o vulnerabilitate mai veche pe care o puteam răgăsi pe Windows 95 și 98. Bug-ul a fost raportat către Microsoft atunci când a fost descoperit, însă nu știm, momentan, când se va scoate un update prin care acesta să fie rezolvat.
Cu toate că nu este un virus, prin urmare nu îți vei pierde date, bani sau alte lucruri, acest bug poate deveni extrem de stresant dacă nu știi despre ce e vorba. Poți pierde lucruri importante la care lucrezi, afectându-ți productivitatea sau viața personală. Ca măsură de prevenție este recomandată utilizarea cu grijă a site-urilor despre care nu știți dacă sunt sigure sau nu, cel puțin până când apare o rezolvare oficială din partea Microsoft.