Bomba nucleară care a schimbat strategia de război

„Operațiunea Ivy“ e un moment extrem de important în istoria războiului și armatelor. Deși au trecut 65 de ani de la explozia acestei bombe nucleare, în America, în 2017, Coreea de Nord încă încearcă să amenințe lumea cu același timp de tehnologie militară.

„Operațiunea Ivy“ e un eveniment care încă are un mare impact asupra lumii în care trăim. Venea la câțiva ani după bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki al căror impact a fost unul devastator. Imperiul japonez decis să reziste până la ultimul om a capitulat mult mai repede decât se așteptau generalii și politicienii epocii. Totuși, lumea nu a rămas la acel nivel de înarmare.

Competiția dintre lumea comunistă condusă de URSS și cea capitalistă în fruntea cărei se aflau SUA a continuat un război puternic pe multe fronturi. Cortina de fier impusă în Europa, dar și în alte zone ale lumii, a dus a un altfel de conflict. Istoricii i-au spus Războiul Rece. Țările aflate în cele două tabere se înarmau în așa fel încât căutau să dețină arme care ar fi putut descuraja oponentul să le folosească pe cele pe care le deținea în prezent.

Bomba atomică pe care America o avea în 1945 era deja egalată în anii ‘50 și depășită de programul sovietic similar, care testase în Kazakhstan arme atomice similare cu mult mai puternice decât cele pe care le aveau americanii.

Un avion prăbușit într-o zonă turistică din Brazilia: 10 persoane și-au pierdut viața

Se spală în Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie? Zilele în care nu sunt interzise treburile casnice

Războiul coreean și evoluția tehnologică

Frica de o invazie sovietică a dus la o finanţare masivă din partea statului american a construirii primei bombe cu hidrogen, care, cel puţin în teorie, era de sute de ori mai puternică decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki. În plus americanii intraseră într-un conflict deschis cu unul dintre sateliții comuniști – Coreea de Nord.

Pe scurt  în 1945, în urma capitulării Japoniei, administraţia americană a împărţit peninsula de-a lungul paralelei 38. Trupele americane au ocupat partea de sud, iar cele sovietice partea de nord. Insuccesul de a realiza alegeri libere pe teritoriul întregii peninsule, în 1948, a adâncit împărţirea celor două regiuni, iar nordul a instaurat un guvern comunist.

Paralela 38 a devenit, treptat, o barieră politică între cele două regiuni. Deşi negocierile de unire au continuat în lunile de dinaintea războiului, tensiunile s-au intensificat, iar raidurile şi încăierările la nivelul paralelei de 38 au continuat. Situaţia a luat amploare când Coreea de Nord a invadat, la 25 iunie 1950, teritoriul Coreei de Sud. Acest act este considerat ca fiind primul conflict armat important din Războiul Rece. După trei ani de conflict cu victorii și înfrângeri de ambele părți s-a semnat un armistițiu pe aceeași paralelă 38.

Cumva lupta din teren era dublată de cea tehnologică pentru armele „adevărate“ care puteau asigura un avantaj stategic. După aproape trei ani, la 1 noiembrie 1952, Statele Unite au detonat, în cadrul Operaţiunii Ivy, prima bombă cu hidrogen, pe care au denumit-o Mike, pe Elugelab Atoll (în insulele pacifice Marshall).

Bomba de 10,4 megatone a vaporizat instant o întreagă insulă şi a lăsat un crater larg de peste o milă (1,6 km). Era un eveniment care dădea de gândit comuniștilor. Dacă la început au susținut mișcarea din Coreea de Nord (China a trimis o adevărată armata de un milion de soldați, URSS a ajutat cu armament cauza comunistă, iar alte țări socialiste au trimis diverse tipuri de ajutoare –  România a trimis echipe de medici și asistente medicale) după noiembrie 1952 au fost mai degrabă susținătoare ale armistițiului fiind conștiente de avantajul pe care SUA îl deținea la acel moment.

Cu toate acestea, după mai puţin de un an, la 12 august 1953, Uniunea Sovietică detonează și ea prima sa bombă cu hidrogen.

De ce bomba nucleară este Apocalipsa

Diferenţa dintre o bombă atomică obişnuită şi una cu hidrogen este tipul de reacţie. Bombele atomice de tip A eliberează energia acumulată prin procesul de fisiune (fenomen spontan sau indus de scindare a unui nucleu atomic greu în mai multe produse cu mase cinetice foarte mari). Cele cu hidrogen acţionează prin fuziunea nucleelor de tritium şi deuteriu (fuziunea este, conform dicţionarului explicativ, reacție nucleară de contopire a două nuclee ușoare pentru a forma un nucleu mai greu).

Ivy Mike a înregistrat recordul ca fiind cea mai mare explozie de până atunci. Astăzi se clasează pe locul al patrulea. După 90 de secunde de la explozie, „ciuperca“ a urcat la 17.000 de metri, până în stratosferă. După un minut, a urcat la o altitudine de nu mai puţin de 33.000 de metri şi s-a stabilizat la 36.500.

Ivy Mike avea peste 80 de tone și nu a putut fi transportat cu avionul. Trei ani mai târziu, timp în care americanii au căutat să găsească o formă mai ușoară a lui Ivy, un corespondent de la London Times, care a luat parte la explozia unui bombe nucleare aruncată dintr-un bombardier B-52, spunea că „mi s-a părut că va cuprinde întreg Pământul“.

Azi această armă, mult mai ușoară, dar la fel de puternică, se află în mâinile mai multor țări, ceea ce crește temerile multora. După SUA, arma a fost testată de URSS chiar în 1953 și câțiva ani mai târziu de China, în 1967, prin experimentul de la Lop Nur.