Nvidia ți-a cucerit computerul, acum vrea să fie și în camioane autonome
Nvidia e cel mai mare producător de plăci video, dar caută deja următoarea piață pe care să devină lider. Și s-ar putea ca aceasta să fie a mașinilor autonome, unde începe cu o investiție în camioane care se conduc singure.
Nvidia a făcut foarte mulți bani datorită bitcoinilor, că oamenii au cumpărat plăci video pentru minarea monedelor. Aceasta a fost însă o creștere de moment, pentru că viitorul la care se gândește compania americană este cel în care „gadgeturile” vor cuceri străzile, iar aici e vorba despre mașini, ba chiar camioane autonome.
Nvidia a anunțat o investiție de 20 de milioane de dolari în compania TuSimple specializată în tehnologii autonome. Runda de finanțare a fost condusă de Sina, gigantul din spatele platformei sociale Weibo. Totodată, Nvidia va furniza soluții de calcul pentru TuSimple, adică cipuri grafice și computerele dezvoltate pentru mașini autonome, cum ar fi Drive PX 2 și Jetson TX2.
TuSimple a derulat deja câteva teste în iunie pentru mașinile sale prin San Diego și Yuma, Arizona. Totodată, compania are centre de cercetare și dezvoltare în Beijing și San Diego, cu peste 100 de angajați. Automobilele sale autonome folosesc scanare a terenului cu radare și mapează rutele cu opt camere video. Ar atinge o precizie de ordinul centimetrilor pentru poziționarea camioanelor, chiar și când sunt în tuneluri.
Acest startup are și un software propriu de recunoaștere a obiectelor și susține că atunci când va fi finalizată dezvoltarea acestuia va fi capabil să recunoască cu o precizie de 97% mașinile din poze încărcate pe platformă.