Noul Lightroom pentru mobile creează HDR-uri de calitate
Majoritatea smartphone-urilor actuale pot crea capturi foto în format HDR, dar noul Lightroom duce această opțiune la un cu totul alt nivel.
Cei de la Adobe au fost timp de câteva decenii sinonimi cu soluții software pentru PC-uri și Mac-uri. Se fac însă deja câțiva ani de când compania americană și-a adus cele mai puternice și utile instrumente de editare pe smartphone-uri prin intermediul unor aplicații de multe ori gratuite. Lightroom este un exemplu foarte bun al acestui trend inițiat de Adobe.
Printre primele aplicații care au suportat generarea și editarea de fișiere RAW pe mobil, Adobe Lightroom permite acum realizarea de HDR-uri foto în același format necompresat – RAW. Cei care au realizat HDR-uri pe PC cu Lightroom vor ști exact cât de eficient este acest algoritm. Partea bună este că pe mobile puteți imortaliza cadre direct în acest format cu un potențial spectaculos.
,,Noul mod HDR funcționează prin scanarea automată a scenei pentru a determina plaja corectă de expuneri, urmând ca în momentul următor să captureze trei fișiere DNG ce sunt aliniate și combinate automat. Sunt eliminate umbrele și sunt asociate tonurile de culoare potrivite. Obții un DNG pe 16 biți, cu toate beneficiile unei fotografii HDR și ale unei fotografii necompresate. Aceasta rezultă din procesarea prin aceiași algoritmi cu aceeași calitate precum tehnologia HDR integrată în Adobe Camera Raw și Lightroom.”
Dacă noțiunea de HDR vă este străină, merită să o asociați cu combinarea într-o singură fotografie a trei imagini imortalizate cu niveluri de expunere diferită. Acest proces se reflectă în imortalizarea unor detalii atât din zone întunecate, cât și din zone luminoase în aceeași fotografie finală HDR – High Dynamic Range (plajă dinamică mare).
În cazul în care vreți să experimentați și voi noua funcție integrată în Lightroom pentru iOS și Android de către Adobe, nu ezistați să descărcați versiunea actualizată a aplicației din Google Play și Apple AppStore.