Nord-coreenii joacă volei într-un poligon pentru teste nucleare
Coreea de Nord este supravegheată îndeaproape în aceste zile de către Statele Unite și nu numai, dar unele imagini din satelit surprind comunitatea.
Punggye-ri este un poligon pentru teste nucleare din Coreea de Nord, iar zona este atent monitorizată de către sateliții SUA și nu numai. În ultima săptămână, au existat o mulțime de semne și amenințări venite din partea regimului de la Phenian cu privire la efectuarea unui al șaselea test nuclear, astfel că ochii tuturor s-au ațintit către poligon.
În loc să observe elemente care să dea de gol planurile regimului, sateliții au descoperit oameni care joacă volei în poligon. Nu un singur grup, ci trei simultan. Un expert de la 38 North spune că situl ar putea să fi intrat într-un mod de standby, dar totodată meciurile de volei ar putea fi doar o metodă de a induce în eroare SUA, dar și alte state care monitorizează regimul.
Gropul 38 North, dar și guvernele Coreei de Sud și SUA sunt de părere că activitatea din jurul poligonului sugerează că Phenianul este gata să efectueze un nou test nuclear, iar acesta ar putea avea loc în orice clipă.
Cei de la Reuters, citați de boingboing.net, spun că este vorba de trei locații din poligon, zona administrativă, zona centrului de comandă și zona cazarmei soldaților. Aici, grupuri de persoane par că joacă volei, probabil în încercarea de a camufla activitățile care au loc în poligon, derutând supraveghetorii.
Coreea de Nord a efectuat o serie de teste cu rachete balistice în ultimele luni, în pofida sancțiunilor venite din partea ONU, iar comunitatea globală este acum îngrijorată că regimul totalitar ar putea efectua cel de-al șaselea test nuclear, după ce în 2016 a efectuat două.