20 iun. 2017 | 07:24

NASA a descoperit 10 planete similare cu a noastră, ce pot găzdui viață

ACTUALITATE
NASA a descoperit 10 planete similare cu a noastră, ce pot găzdui viață

Într-una dintre cele mai importante dezvăluiri din 2017, NASA a confirmat identificarea a 10 planete ce par să fie capabile să găzduiască viață.

În sistemul nostru solar, Pământul se află într-o poziție privilegiată, la o distanță ideală față de Soare. Acest detaliu a stat la baza dezvoltării vietăților pe planeta noastră și se pare că mai sunt multe alte planete într-o situație similară în univers.

Prin cel mai recent comunicat de presă al Agenției Spațiale a Statelor Unite, NASA a confirmat descoperirea a 219 planete noi. Printre acestea s-au strecurat 10 planete care se orbitează în jurul unei stele centrale la o distanță apropiată de cea dintre Pământ și Soare. Acest detaliu combinat cu faptul că dimensiunea lor fizică este apropiată de a Terrei le transformă într-un posibil candidat pentru găzduirea vieții.

Pentru realizarea acestei descoperiri, cercetătorii au utilizat popularul telescop spațial Kepler. Până la această oră, de când se află în activitate, Kepler a identificat nu mai puțin de 4034 de planete. Dintre acestea, doar 50 au o dimensiune apropiată cu a Pământului și se află la o distanță de Soarele lor ce ar permite dezvoltarea unor zone cu apă naturală.

Practic, vorbim de planete ce se află într-o zonă locuibilă în propriile sisteme solare. Cu aceleași particularități favorabile dezvoltării de vietăți, au fost descoperite 7 planete în luna februarie a acestui an. Diferența este că, la momentul respectiv, a fost utilizat telescopul Spitzer.

Ca referință, această dezvăluire a inginerilor NASA nu se bazează pe o descoperire recentă. Telescopul spațial Kepler a înregistrat foarte multe imagini între 2009 și 2013, iar membrii agenției spațiale abia acum au apucat să analizeze fotografiile care au dus la identificare celor 10 planete locuibile. În continuare ,mai sunt informații generate de telescopul Kepler ce trebuie analizate și nu este exclus să avem parte și de alte comunicate de presă similare în viitorul apropiat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele