Mormântul lui Iisus riscă să se prăbușească după restaurare
Mormântul lui Iisus se află în pericolul de a se prăbuși, fiind localizat pe o fundație instabilă sub care se află un lanț de tuneluri și șanțuri.
Biserica Sfântului Mormânt, un altar despre care se zvonește că ar conține peștera în care a fost îngropat Iisus, a fost recent transformată prin intermediul unui proiect de 4 milioane de dolari. Iar în ciuda investirii unei sume consistente de bani, cercetătorii susțin că mormântul lui Iisus e află sub riscul de a se prăbuși. Aceștia au ajuns la această concluzie după ce au analizat cu atenție zona, folosindu-se de radare și camere robotice, și au descoperit că la fundațiile bisericii se află o structură instabilă, conform Daily Mail.
Din păcate, specialiștii susțin că în momentul în care aceasta se va prăbuși, procesul nu va fi unul lent, ci rapid și catastrofic. Părți ale monumentului se află pe un strat de rocă înclinat care a fost în trecut locația unei cariere antice, iar fundația din mortar a mormântului s-a sfărâmat după decenii de expunere.
Un canal de 2,4 metri săpat în 1960 puțin mai la sud de altar se află chiar sub podeaua pe care vizitatorii au călcat pentru a vizita monumentul sfânt. Iar pericolele la care vizitatorii și reprezentanții bisericii sunt expuși zilnic în acest loc confirmă necesitatea unor consolidări serioase a fundațiilor fracturate care înconjoară Biserica Sfântului Mormânt.
Cercetătorii susțin că este nevoie de încă 6,5 milioane de dolari pentru acest proiect. Planul este de a elimina pietrele instabile și de a excava sub monument pentru a instala noi canalizări și scurgeri prin care să se scurgă apa de ploaie.
Mormântul lui Iisus are nevoie urgentă să fie refăcut după ani de zile de expuneri nefaste la factorii de mediu, precum apa, umiditatea și fumul de la lumânări. Proiectul de restaurare terminat recent a eliminat mai mult acele construcții inestetice (precum un gard de fier care înconjura monumentul) și a curățat pereții de funinginea rezultată în urma lumânărilor arse de cei aflați în pelerinaj.