16 iul. 2017 | 10:00

Marea Pată Roșie de pe Jupiter, surprinsă în cele mai clare imagini de nava Juno

ȘTIINȚĂ
Marea Pată Roșie de pe Jupiter, surprinsă în cele mai clare imagini de nava Juno

Nava spațială Jună a trecut acum câteva zile pe lângă Jupiter și a avut ocazia să surprindă în imagini deosebit de clare Marea Pată Roșie de pe gigantul gazos.

Cea de-a opta apropiere de Jupiter a navei Juno i-a permis acesteia să treacă pe lângă Marea Pată Roșe, care i-a fascinat pe astronomi și nu numai încă din secolul al 17-lea.

marea pată roșie

La momentul apropierii maxime, nava spațială era la doar 3.500 de kilometri deasupra norilor superiori ai planetei, iar 11 minute mai târziu, când a trecut pe deasupra furtunii, era la 9.000 de kilometri altitudine.

marea pată roșie

Echipa din sapele navei Juno a oferit publicității o serie de imagini neprelucrate cu Marea Pată Roșie, pe care le puteți găsi aici. Acestea surprind destul de clar furtuna care are o lățime de 16.000 de kilometri, fiind mai mare decât planeta noastră.

marea pată roșie

Dincolo de fotografii, va dura probabil ani de zile până ce toate datele obținute de nava spațială vor putea fi interpretate de către cercetători, însă putem spera că vom avea parte și de o dezlegare a misterului din jurul acestei furtuni enorme.

Cei de la space.com au oferit și o serie de imagini prelucrate de către cercetători, acestea având ca scop să pună în evidență diversele aspecte ale furtunii.

marea pată roșie

Marea Pată Roșie este, probabil, cel mai mare mister al planetei Jupiter, oamenii încercând de secole bune să înțeleagă cum s-a putut forma o asemenea furtună, dar și cum rezistă de atâta timp, fără să pară că s-ar micșora. Nici culoarea roșiatică a acesteia nu este pe deplin înțeleasă de către comunitatea științifică, însă cu ajutorul datelor venite de la Juno, comunitatea științifică ar putea învăța mai multe.