Noua versiune Portal nu are nici o legătură cu primele jocuri

Seria de jocuri Portal a celor de la Valve a fost una încununată de succes atât la public, cât și la critici. Din acest motiv, nu e surpriză că urmează un nou titlu.

Până la această oră, au existat două jocuri Portal. În mare parte, respectivele titluri au respectat aceeași rețetă și au încântat copii de toate vârstele. În plus, mulți le-au considerat un succesor pentru Half Life, în contextul în care un nou Half Life a fost amânat la infinit. În orice caz, indiferent de imaginea pe care ți-ai creat-o despre Portal sau cât de mult te-a amuzat versiunea originală, au trecut deja șase ani de la ultima versiune.

Cei care sperau ca Valve să-și mai concentreze un pic atenția pe jocuri, vor fi încântați să afle că un nou Portal va ajunge pe ecranele computerelor și dispozitivelor mobile până la finele acestui an. Din păcate, acesta din urmă va funcționa pe o cu totul altă rețetă, față de cea cu care ne-am obișnuit în trecut.

În locul unei experiențe ”first person puzzle”, viitorul Portal va fi o cu totul altă mâncare de pește. Un joc standalone cu numele Bridge Constructor Portal, titlul te va invita să te chinui să faci niște poduri în condiții dificile, inspirându-se din mecanica unor jocuri clasice precum Pontifex. Una peste alta, premisa este una destul de interesantă, iar din trailer, se pare că va veni la pachet cu o doză semnificativă de umor. Unii jucători vor fi probabil supărați că nu vorbim totuși de un advărat joc Portal reinventat pentru noua generație de gameri și PC-uri.

Bridge Constructor Portal este cea mai recentă dovadă a faptului că Valve nu mai face jocuri. Până și creația detaliată mai sus a căzut în sarcina studiourilor Headup and ClockStone Software. Măcar va fi fi ieftin. Versiunea de PC, MacOS și Linux va costa 10 dolari, iar pe iOS și Android va ajunge cu 5 dolari. Toate aceste iterații vor fi disponibile începând cu 20 decembrie, urmând ca varianta pentru console să fie disponibilă în prima parte a anului viitor.

Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video