10 ani de iPhone: cum a fost prezentat primul model [VIDEO]
Au trecut 10 ani de la lansarea primului model de iPhone, pe care Steve Jobs l-a prezentat publicului în data de 9 ianuarie 2007.
Acum fix 10 ani, Steve Jobs s-a urcat pe o scenă și a prezentat dispozitivul care a reușit, de-a lungul timpului, să definească una dintre cele mai mari companii din lume, iPhone-ul. La 10 ani distanță, Apple celebrează acest moment, prezentând ”produsul revoluționar” pe care Steve Jobs l-a promis.
Telefonul de atunci s-a numit iPhone, iar Jobs l-a numit un dispozitiv 3-în-1, fiind ”un iPod cu ecran mare și controale de tip touch, un telefon revoluționar și un device ce poate comunica pe internet”. Deși acest mode de prezentare este vechi de un deceniu, iar telefoanele din prezent au primit o mulțime de update-uri și funcții, modul în care acesta a vizualizat produsul este încă de actualitate.
La acea vreme, conceptul telefonului părea extrem de ambițios, având în vedere că promitea un întreg calculator în buzunar, dar timpul a dovedit că viziunea lui Jobs nu a fost deloc greșită. Dacă este să analizăm prezentarea de atunci, vom descoperi că iPhone 7 este mai aproape de acea descriere decât prima variantă a device-lui.
iPhone-ul rămâne, în continuare, cel mai important dispozitiv al Apple, așa cum a reamintit și Tim Cook în mesajul postat pe blogul companiei. ”iPhone-ul este o parte esențială din viețile clienților noștri, iar astăzi, mai mult ca niciodată, redefinește modul în care comunicăm, în care ne distrăm, în care lucrăm și în care trăim”, arată acesta.
Cook s-a folosit de această ocazie și pentru a face promisiuni legate de viitorul telefonului, menționând că ”device-ul a setat standardele dispozitivelor în primul deceniu, iar acesta este de-abia începutul”.