Îți poți cumpăra un iPhone 7 cu fața lui Putin sau cu fața lui Trump
Inspirat de noile conflicte politice, un magazin din Rusia, care este specializat în produse de lux, vinde modelul iPhone 7 cu un nou logo.
Acesta este gravat pe spate, în locul logoului Apple, cu chipul președintelui rus, Putin, și cel al președintelui american, Donald Trump, emblema și versuri din imnul fiecărei nații în parte.
Astfel, firma Caviar, care distribuie aceste telefoane, comercializează cele două modele ale smartphone-ului iPhone 7. Unul dintre modele este numit Supremo Trump și are gravat pe spate chipul președintelui Trump, iar cea de-a doua variantă are denumirea de Supremo Putin și are pe spate chipul președintelui Putin.
Ambele variante ale aceluiași telefon vin placate cu aur pe carcasa din spate și au cu o memorie internă de 32 GB. Prețul însă pare a fi pe măsură. Fiecare dintre cele două telefoane ajunge la un preț semnificativ de 3.313 dolari, însă dacă vrei să le achiziționezi împreună, prețul ajunge până la 6.650 de dolari.
Firma Caviar își propune în viitor chiar să vândă cele două telefoane într-o cutie care are forma planetei.
Conform aceleiași surse, compania Caviar nu are pentru prima oară un proiect de acest tip. Aceasta comercializează de mult timp iPhone-uri cu chipul președintelui Putin. Se pare că dispozitivele de acest gen sunt destul de renumite pe piată, deoarece compania nu pare să renunțe prea curând la vânzarea unor produse de acest tip.