Injecția letală și lipsa de umanitate din spatele procedurii de execuție

Deși injecția letală a fost considerată cea mai umană metodă de executare a prizonierilor, studiile ne arată că este posibil să ne înșelăm.

Conform procedurilor, fiecare persoană care este condamnată la moarte primește o injecție intravenoasă care conține un sedativ numit midazolam, un derivat de benzodiazepine. În cazul celor aflați pe „culoarul morții”, injecția letală ar trebui să îi inducă pe aceștia într-o comă profundă. Apoi urmează o doză de vecuronium bromide, un blocator neuromuscular, non-polarizant, care este un relaxant muscular. În cazul celor care sunt executați, această substanță este un paralitic, care are rolul de a-i amorți pe prizonieri și chiar de a-i sufoca. Practic, dacă nu îți poți mișca diafragma, nu poți inhala aer, potrivit Wired.

Toate aceste proceduri nu fac decât să pregătească terenul pentru substanța finală care este de fapt și cea letală: clorura de potasiu. Ionul de potasiu dă peste cap proprietățile electrice ale celulelor inimii, făcând imposibilă contractarea lor, iar inima încetează să mai funcționeze.

Motivul pentru care se folosește injecția letală este de a le oferi prizonierilor acuzați o moarte cât mai umană. Însă problema este că nimeni nu știe dacă injecția letală este de fapt varianta cea mai umană și au existat numeroase procese care au adus în discuție faptul că injecția letală este o metodă dureroasă și nepotrivită. Puținele cercetări care tratează această problemă par să conducă la aceeași concluzie.

Ce urări se fac de Sfântul Ștefan. Cele mai frumoase mesaje pe care să le trimiți celor apropiați

Radu Ille și soția lui divorțează după 20 de ani de căsnicie. Solistul și fosta lui parteneră au împreună doi copii

Un examinator medical din Oklahoma, pe nume Jay Chapman, a introdus protocolul injecției letale în 1977, însă fără a exista un studiu cu privire la cât de adecvate sunt acestea. Midazolamul este de fapt o substanță care provoacă o suferință cumplită și au existat numeroase cazuri în care prizonierii s-au trezit în mijlocul execuției tușind și horcăind. Cea de-a doua substanță amintită (vecuronium bromide) le provoacă dureri acestora pe întreaga perioadă a procedurii, însă nimeni nu-și poate da seama de acest lucru, pentru că aceștia, fiind paralizați, nu schițează nimic în acest sens. Iar clorura de potasiu arde ca focul.

Problema este că nu există o cale de a afla dacă există o alternativă mai potrivită de a-i executa pe prizonieri. Cadrele medicale sau specialiștii nu pot conduce studii prin care să examineze efectele anumitor substanțe pe indivizii umani. Și asta pentru că este o conduită neetică pentru un specialist și este o violare clară a jurământului lui Hippocrate.