Fizicienii ar putea captura lumina de la capătul găurilor negre
În 1970, fizicianul Stephen Hawking, a spus că există o radiație strălucitoare la limitele găurilor negre și că nu sunt atât de întunecate pe cât se crede.
Ideea lui Hawking nu a fost acceptată, pentru că observațiile nu au putut fi confirmate. Acum, fizicienii sugerează că am putea ”prinde” găurile negre, imediat ce se ”sparg” într-o coliziune cataclismică. Radiația Hawking este consecința firească a particulelor care se ridică din coliziune. Energia unui vacuum perfect nu este chiar zero. Particulele pot ieși spontan și se pot ciocni una de alta.
Așa cum s-ar putea să te aștepți, acest fenomen nu ar duce tocmai la o lumină orbitoare. Din cauza condițiilor de gravitație extremă, fotonii sunt greu de detectat. Ce e mai rău este că găurile negre nu emit tehnic fotoni. Ele distrug întâmplător particulele virtuale care se întâmplă să iasă, iar lumina nu poate fi vizibilă.
Deci, pentru moment, radiația Hawking rămâne doar una dintre acele idei frumoase din fizică care așteaptă să fie sprijinite sau ucise de fapte. O mică echipă de cercetători din Australia și Canada propune acum o metodă de a detecta semnalele slabe ale acestui tip de radiații ipotetice. Cercetătorii implicați sugerează căutarea unei semnături unice a luminii, pe măsură ce fotonii scapă din undele gravitaționale produse la crearea găurilor negre.
În tot acest proces, ar trebui să existe suficientă energie pentru a produce în mod spontan mult mai mulți fotoni din nimic. Tot nu ar fi un spectacol de lumini orbitoare, dar natura acestor fotoni de undă gravitațională îi va face să fie mai evidenți. Cercetătorii s-au concentrat pe calcule mai simple ale unui impuls de scurtă durată al gaurii negre care a fuzionat. Dezavantajele ar fi oscilațiile „zgomotului” găurilor negre, deoarece se calmează și mai durează câteva milisecunde, dar ar fi suficient timp să-și facă apariția câțiva fotoni.
Observarea radiației Hawking nu ar fi diferită de confirmarea undelor gravitaționale, ambele fiind predicții făcute de fizicieni teoreticieni celebri, așteptând doar combinarea perfectă a tehnologiei și a matematicii pentru a le detecta.