16 mart. 2017 | 16:30

Frumoasa și Bestia (2017): Mai mult (nu) înseamnă și mai bine [PLAYFILM]

ENTERTAINMENT
Frumoasa și Bestia (2017): Mai mult (nu) înseamnă și mai bine [PLAYFILM]

Frumoasa și Bestia (2017) este un film care imprimă o atmosferă nouă, mai întunecată, dar care este presărat cu scene umoristice și romantice deopotrivă, în momente atent alese de producători.

Povestea veche de secole din Frumoasa și Bestia este un basm despre iubirea transformatoare, despre importanța frumuseții interioare și despre aspectul înșelător al aparențelor. În acest sens, conceptul pare a fi ideal pentru o producție precum e Disney. Pelicula din 1991 rămâne, fără îndoială, una dintre cele mai reușite creații animate care reușește în mod miraculos să se folosească de formula muzicală și de compoziția personajelor pentru a reda cât mai veridic atmosfera epocii.

Frumoasa și Bestia, în varianta actuală, este un omagiu adus peliculei inițiale, mai ales pentru că ea copiază mot-a mot plotul filmului din 1991. Creația nu este inovatoare, ea urmărește îndeaproape scenariul original, costumația și jocul scenic arhicunoscut al faimoasei povești. Însă Bill Condon îmbunătățește anumite aspecte ale sale, prin apelul la tehnica și efectele speciale mai performante care îi dau filmului o atingere de veridicitate. 

Însă dacă producția originală se centrează pe expunerea unei povești clasice de iubire, cu efect moralizator, creația actuală introduce pe ici colo scene și incursiuni care fac trimitere la tragedia din copilărie a celor doi protagoniști, conferindu-le astfel mai multă profunzime și veridicitate. În plus, scenaristul reușește să presare câteva probleme sociale și politice din istoria Franței, făcând trimitere la drama pe care ciuma a introdus-o în viețile oamenilor la finalul secolului al XVIII-lea și început de secol XIX. Iar costumele de epocă și stilul machiajului ne permit să specificăm timpul și spațiul desfășurării acțiunii cu ceva mai multă precizie.

Emoția și tragedia poveștii este redată și prin luminozitatea și contrastul scăzute ale imaginilor creației cinematografice. Deși producătorii nu reușesc să redea (sau poate nici măcar nu încearcă să facă asta) efectul vizual al animației, atmosfera mai întunecată a peliculei mi se pare mai potrivită pentru a contura cu mai multă dibăcie profilul personajelor și suspansul poveștii.

Deși mulți critici se arată nemulțumiți de lipsa de surpriză și inventivitate, o incursiune prea substanțială din partea producătorilor ar fi fost mult prea riscantă și ar fi trezit mari nemulțumiri din partea fanilor. Joacă-te cu amintirile cuiva, iar dacă nu reușești să redai cu aceeași fervoare sentimentul transpus de acestea, vei suporta consecințele. Din acest motiv, putem înțelege de ce creatorii au refuzat să își ia un angajament imens de acest gen, când puteau pur și simplu să joace la sigur.

Jocul personajelor din Frumoasa și Bestia 2017 redă cu fidelitate atmosfera peliculei originale, însă deși acestea acestea sunt conturate aproape la perfecție, stângăcia de care dă dovadă Bestia m-a făcut să mă simt puțin în afara scenetei de multe ori. Deși Stevens reușește să surprindă frustrarea personajului, patosul și expresiile sale nu sunt redate în detaliu, fiind ascunse undeva în spatele măștii rigide de blană. Deși creatorii menționează de multe ori provocarea pe care chipul Bestiei le-au ridicat-o pe parcursul filmărilor, este destul de evident că personajul avea nevoie de ceva mai multă complexitate.

Cu toate că au existat numeroase controverse în ceea ce privește alegerea actriței care să joace rolul Bellei, Emma Watson surprinde la perfecție gestica și emoțiile transmise prin pelicula originală, așa că nu am de ce să mă plâng cu privire la acest aspect. Singura nedumerire pe care o am privește compoziția personajelor care întruchipează obiectele casnice și care, din păcate, nu ne amintesc în niciun fel că avem de a face cu o atmosferă magică. Ochii mari și încântători ai acestora lipsesc cu desăvârșire și pare că avem de a face cu obiecte obișnuite care au desenate o gură și ochi minusculi, pe care de abia îi putem identifica. Această lipsă de măiestrie golește mult filmul de profunzimea și veridicitatea pe care ar fi trebuit să o transpună. Pe lângă acest aspect, Doamna Ceainic pare să nu se asemene deloc cu creația originală, arătând mai degrabă ca o cană de la Ikea. Producătorii s-au plâns de la bun început că designul acesteia le-a dat mari bătăi de cap, însă nu se justifica în niciun fel eliminarea atributelor esențiale ale protagoniștilor, doar pentru a juca la sigur.

Însă într-un decor aproape viu, îmbogățit și abundent în detalii, cu labirinturile interioare capturate de unghiurile și răsucirile camerelor, pare aproape irelevant dacă personajele prezintă aceeași strălucire. Probabil că dacă acestea ar fi fost redate cu aceeași profunzime, pe principiul mai mult înseamnă și mai bine, filmul ar fi avut un aspect suprasaturat.

Deși ne putem raporta la alte preluări și transformări ale poveștilor Disney (precum Cenușăreasa și Cartea Junglei) și care reușesc să redea cu aceeași fervoare senzația poveștii clasice, aducând pe ecran toate momentele importante, dar urmărind un plot diferit, ne putem întreba dacă o preluare din abundență, așa cum se întâmplă în cazul Frumoasa și Bestia, are sens. Iar părerea mea este că da. Cu toate că preluările sunt lungi și dese și fură din surpriza și suspansul poveștii, prin măiestria sa, Bill Conton reușește să ne ducă în față o creație nouă, și asta mulțumită efectelor speciale (poate câteodată mult prea exagerate) și a incursiunilor suplimentare în viețile personajelor.