28 ian. 2017 | 11:24

A fost creat primul embrion hibrid de om-porc

ACTUALITATE
A fost creat primul embrion hibrid de om-porc

Un studiu publicat recent în jurnalul Cell arată că oamenii de știință au creat cu succes primul embrion hibrid de om-porc.

Cercetătorii au reușit să injecteze celule stem umane într-un embrion de porc, pentru a crește țesut care ar forma stagiile inițiale ale organelor unui om, cum ar fi inima, ficatul, dar și neuroni. Deși acest experiment este încă unul la început de drum, experții cred că himera om-porc ar putea fi folosită, într-o zi, pentru crearea de organe transplantabile.

Un studiu separat, ce a apărut în jurnalul Nature, contribuie la semnificația reușitei anterior. Astfel, o echipă internațională de cercetători a reușit să efectueze cu succes un transplant de organe între specii diferite. Aceștia au folosit o metodă similară de lucru pentru a crea un embrion hibrid de șoarece-șobolan.

embrion om porc

În cadrul acelui studiu, cercetătorii au crescut un pancreas de șoarece în interiorul unui embrion de șobolan, urmând ca organul să fie transplantat unor șoareci diabetici. Așa cum scrie engadget.com, țesutul pancreatic a vindecat diabetul șoarecilor fără să fie respins de gazde. Aceștia au avut nevoie doar de câteva zile de recuperare și de tratamente cu imunosupresoare.

Tehnologia avansează în continuare, dar în jurul acesteia apar probleme de etică vizavi de prelevarea de organe umane de la animale, sau mai important, vizavi de crearea himerelor om-animal. Există întrebări simbolice și filozofice cu privire la îmbinarea geneticii oamenilor și a animalelor, iar una dintre temerile ce planează în rândurile scepticilor este cea că celulele stem ar putea fi folosite pentru crearea unui animal care să aibă un creier uman.

Momentan, însă, autorii ce au lucrat la studiul publicat în revista Cell susțin că sistemul este destul de ineficient. Totuși, cele două articole științifice apărute recent arată că există beneficii reale în acest domeniu extrem de controversat.