12 iul. 2017 | 10:21

Fontul standard al Microsoft a ajuns în centrul unui caz de corupție

ACTUALITATE
Fontul standard al Microsoft a ajuns în centrul unui caz de corupție

Fontul standard din Microsoft, Calibri, a ajuns să fie ”vedeta” unui scandal de corupție de amploare desfășurat în prezent.

Creatorii fontului au lucrat la Calibri în 2004 și cel mai probabil, nu s-au gândit la acea vreme că acesta va deveni standardul în produsele Microsoft Office, odată ce a devenit disponibil comercial în 2007, dar cu siguranță nu le-a trecut prin minte că fontul acesta va fi folosit drept dovadă într-un caz de corupție.

Cazul de corupție despre care este vorba și care implică și fontul Calibri reprezintă o investigație desfășurată cu privire la Nawaz Sharif, prim-ministrul Pakistanului.

Acesta este acuzat că a obținut foloase necuvenite încă din anii ’90, datorită funcției pe care o ocupă, iar Sharif este acum investigat de către o echipă mixtă, care include un colectiv al poliției pakistaneze, dar care reunește și membri ai armatei și ai sferei economice. Aceștia s-au sesizat în urma unor documente care au apărut în cadrul Panama Papers.

Investigatorii au propus punerea sub acuzare, conform thenextweb.com, pe fondul unor goluri semnificative în ceea ce privește capacitățile lui Sharif de a-și justifica bunurile deținute.

Sharif a contestat această decizie, afirmând că nici el și nici familia sa nu au profitat de pe urma poziției pe care acesta o are în stat. Cazul a ajuns din nou în lumina reflectoarelor după ce fiica și eventuala succesoare a lui Sharif, Maryam Nawaz, a dat publicității documente ce datează din 2006 și care atestă nevinovăția tatălui.

Din nefericire pentru familia Nawaz, experții au confirmat că documentele sunt scrise cu fontul Calibri, care nu a ajuns pe piață până în 2007. Astfel, este foarte probabil ca Nawaz să mai aibă parte de un cap de acuzare de fals, pe lângă celelalte adunate deja sub centură.