Facebook se reinventează și îți oferă noi modalități de a accesa conținutul din News Feed
Noua funcție implementată de Facebook îți va reorganiza modul în care vei putea viziona postările din News Feed, oferindu-ți o plajă mai mare de surse pe care le poți urmări.
Facebook se bazează pe un sistem bine pus la punct, algoritmii săi aducându-ți în prim plan, în News Feed, acele postări care sunt conforme cu opiniile pe care le adopți și cu paginile pe care le urmărești cel mai mult. Din păcate, acest sistem are părțile sale negative, căci te va închide într-o bulă, oferindu-ți accesul doar la acea perspectivă care ție îți convine. Însă aceste lucruri s-ar putea schimba printr-o nouă implementare, iar Facebook va începe să îți reorganizeze News Feed-ul, oferindu-ți o plajă mai mare de surse pe care le poți urmări, iar acestea vor fi organizate într-o secțiune specială, în funcție de tema lor, potrivit Tech Crunch.
În acest mod, vei putea derula mai eficient, într-o fereastră denumită ”Topics to Follow”, o serie de subiecte precum cele de teatru, filme horror sau fotografie. Dacă alegi să urmărești unul dintre aceste subiecte, prin apăsarea butonului dedicat „follow”, vei fi trimis către un feed specific care îți permite să urmărești colecțiile de pagini care se adresează interesului tău.
Ca orice altă nouă implementare, noua funcție pe care ne-o prezintă Facebook vine ca un mic test. Dacă se va dovedi a fi una utilă și apreciată de utilizatori, atunci ea va deveni disponibilă mai multor utilizatori de pe platformă.
Deși pentru unii ar putea fi o unealtă confuză sau lipsită de sens, se întrevede totuși utilitatea ei, căci, în acest fel, utilizatorii vor avea acces la o varietate mai mare de subiecte și vor fi expuși unor păreri și ideologii contrare celor pe care le adoptă. Cu toate că asta pare a fi mai mult un deranj, funcția poate fi o metodă de a-i expune pe utilizatori să se întrebe de două ori înainte de a da dreptate unei poziții. Din acest motiv, noua implementare poate deveni și o metodă de combatere a știrilor false, pentru că te supune mereu unui examen critic față de postările pe care le întâlnești pe platformă.