Facebook a creat inteligența artificială care te minte ca să obțină ce vrea
Facebook a reușit să creeze o inteligență artificială care folosește trucurile oamenilor pentru a obține diverse lucruri.
Oamenii sunt negociatori din fire, iar asta se vede în acțiunile noastre zilnice, când încercăm să aranjăm totul cât mai bine pentru un parcurs bun al zilei. Dispozitivele pe care le folosim, însă, n-au acest talent, dar lucrurile par să se schimbe. Laboratorul de cercetare a inteligenței artificiale de la Facebook a creat un sistem care poate negocia, folosindu-se de 5808 de conversații avute de oameni. Astfel, avem șanse să folosim roboți care să ne programeze întâlniri sau care să obțină cele mai bune prețuri la oferte online.
Botul a învățat să negocieze pentru cărți, pălării și mingi de baschet, iar după ce acesta vede cât valorează fiecare obiect, începe să își arate cererile. Folosind replicile învățate de la oameni, acesta creează o combinație de replici prin care să obțină cel mai bun preț. După aceea, robotul creează replici adiționale de răspuns și tot așa, până la finalul conversației.
Este important de notat că robotul este setat să nu accepte să plece cu mâna goală, astfel că, teoretic, se poate tocmi la infinit pentru a primi ceva. De asemenea, sistemul nu învață doar cum să-și expună cererile, dar și sistemele de negociere, mai exact minciuna, scrie qz.com.
Inteligența artificială nu spune direct ceea ce vrea: sistemul își arată interesul pentru un obiect nesemnificativ, urmând să schimbe apoi direcția discuției spre cel pe care îl dorea cu adevărat. Cei de la Facebook nu sunt siguri dacă tehnica a fost învățată din conversații sau dacă a fost descoperită accidental de către sistem, dar oricum ar fi, aceasta a funcționat.
Nu este o surpriză faptul că Facebook lucrează la modalități de îmbunătățire a relației dintre roboți și oameni, având în vedere că aceștia vor să creeze sisteme care să negocieze în locul nostru, prin intermediul platformei Messenger.