09 mai 2017 | 11:38

Dronele ar putea livra proviziile necesare în zonele de război

ACTUALITATE
Dronele ar putea livra proviziile necesare în zonele de război

Dronele prezintă numeroase avantaje pe câmpul de luptă, printre altele fiind mai puțin costisitoare ca pierderea unei vieți umane.

Asta explică de ce dispozitivele zburătoare, precum planoarele, au fost utilizate intens în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când au fost folosite cu scopul livrării materialelor necesare. Deși planoarele și-au pierdut treptat utilitatea, cadrele militare vor să le regăsească un folos, dar le vor aduce și o serie de îmbunătățiri semnificative.

Agenția militară din Statele Unite testează planoare autonome (care se aseamănă foarte mult cu dronele) care ar putea livra consumabile trupelor care se află în teritoriul inamic. În acest fel, împreună cu tehnologia pentru ghidare avansată și cu sistemele de control, containerele cu alimente sau armament pot fi transformate în camioane zburătoare care sunt capabile să care 3,500 de kilograme de provizii la distanțe de până la 140 de kilometri depărtare. Ceea ce înseamnă că o navă de dimensiuni mari poate lansa aceste drone la o suficient de mare depărtare de câmpul de luptă, pentru a evita riscul unui atac, potrivit Wired.

Un startup din California, denumit Logistics Gliders, construiește fiecare planor folosindu-se de materiale în valoare de 1000 de dolari. În această sumă de bani sunt incluse placajul, echipamentele de uz casnic și electronicele. Aceste dispozitive sunt construite în mod specific, iar aripile și coada cad în timpul aterizării, ușurând accesul la consumabilele transportate.

LG tentează cu ideea de a integra și o parașută în corpul acestor drone pentru a permite precizia aterizării, mai ales în zonele urbane unde se pot pierde cu ceva mai multă ușurință.

Dronele de tip planor ar putea livra proviziile necesare trupelor aflate pe câmpul de luptă, fiind necostisitoare și ușor de manevrat. În plus, aceste dispozitive ar putea juca un rol important în misiunile umanitare, permițând livrarea cu ușurință a proviziilor necesare civililor aflați în zone izolate.

Tehnologia nu este încă perfectă, iar cercetătorii încă lucrează la dezvoltarea ei. Totul depinde de posibilitatea acestor drone de a livra proviziile cu precizie în zonele stabilite și cu costuri reduse. Utilitatea lor s-ar putea dovedi mai ales în zonele de război unde se încearcă evitarea, pe cât posibil, a pierderilor de vieți umane. În acest caz, dronele autonome ar fi mai de preferat decât elicopterele sau avioanele mici care sunt pilotate de militari.