Dell anunță două ”tablete” cât un perete – Interactive Touch Monitor
În mediile de afaceri și în instituțiile educaționale sunt necesare panouri interactive supradimensionate, iar cei de la Dell oferă astfel de soluții în două variante.
După ce au creat numeroase monitoare profesionale, pentru gaming și nu numai, cei de la Dell încearcă să se adreseze unui segment de piață foarte profitabil. Prin intermediul a două ecrane sensibile la atingere de dimensiuni generoase, americanii vor să atragă un număr important de clienți corporate sau din cadrul organizațiilor guvernamentale.
În urmă cu câțiva ani, Microsoft anunțat un produs intitulat Surface Hub. Realizat în colaborare cu Samsung, respectivul sistem putea fi perceput ca un all-in-one cu diagonala de 55 de inci ce era comercializat sub forma unei mese pentru colaborare interactivă între mai mulți membri dintr-o echipă. Inițial, respectivele creații au fost menite să ilustreze modul în care Windows 8 facilitează intearcțiunea cu panouri sensibile la atingere.
Între timp, Windows 10 a ajuns să fie îndrăgit de utilizatori, iar Dell a lansat primele sale ecrane de dimensiuni generoase intitulate Interactive Touch Monitor. Diferența majoră dintre acestea și Microsoft Surface Hub este că noile panouri Dell nu vin la pachet cu PC-uri. În schimb, sunt compatibile cu orice configurație aveți în minte, cu condiția să suporte o ieșire video pe rezoluție 4K Ultra HD.
Disponibile în două variante de diagonală pe 55 și 86 de inci, noile monitoare sensibile la atingere arată foarte bine și se pretează de minune pentru o sală de conferință. Au o ramă surprinzător de subțire și, lăsând la o parte diagonala, împărtășesc toate celelalte specificații tehnice. Ambele fac diferența între un număr de până la 20 de puncte de contact simultan. Dotate cu tehnologia InGlass touch, sunt niște instrumente compatibile cu o experiență de redactare naturală. Două stilusuri pasive sunt incluse cu fiecare achiziție. Au o varietate foarte mare de conectori, iar prin intermediul Dell Wireless Module, suportă și recepționarea de semnal video de la distanță.
Prețul pentru cele două monitoare 4K Interactive Touch Monitor va fi de aproximativ 5000 de dolari pentru 55 de inci și 11.000 de dolari pentru 86 de inci.