31 mart. 2017 | 17:30

De ce nu ar trebui să te culci atunci când ești nervos

ȘTIINȚĂ
De ce nu ar trebui să te culci atunci când ești nervos

De mici ni s-a spus că nu ar trebui să mergem la culcare nervoși, dar este asta doar un clișeu sau sunt cuvinte după care ar trebui să ne guvernăm întreaga viață?

Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Beijing Normal din China, se pare că părinții noștri intuiau bine niște lucruri, iar știința ne arată că somnul consolidează amintirile neplăcute, conform Science Alert. Rolul somnului este de a ne ajuta să consolidăm informațiile cu care am luat contact pe parcursul zilei și devine un proces prin care reușim să stocăm datele importante. Același principiu se aplică și gândurilor negative- dacă dormim cu ele în minte, atunci ne va fi mai greu să le eliminăm.

În urma unui studiu pe 74 de participanți, cercetătorii au descoperit că amintirile sunt mai greu de suprimat după 24 de ore și că este mult mai ușor să elimini gândurile negative într-un timp cât mai scurt. Explicația ar fi că hipocampul este responsabil de stocarea informațiilor de scurtă durată, iar că apoi aceste date sunt separate și distribuite înspre alte părți ale creierului, pentru a facilita stocarea lor pe termen lung (lucru care nu e de dorit în cazul gândurilor negative).

Analizând activitatea cerebrală a participanților la studiu, specialiștii au ajuns la concluzia că în timpul somnului activitatea neuronală din hipocamp este redusă. În schimb, ea este activă în alte regiuni corticale asociate cu procesarea amintirilor și informațiilor, incluzând aici cortexul lateral parietal, lobul temporal și în girusul angular.

Cu alte cuvinte, dacă vrei să uiți ceva neplăcut, cel mai bine ar fi să încerci să o faci înainte de a merge la culcare, pentru că în caz contrar, aceste amintiri s-ar putea răspândi și întipări în creierul tău.

De asemenea, este posibil ca abilitatea redusă de a suprima amintirile ar putea fi rezultatul timpului îndelungat care a trecut și nu se datorează cu necesitate somnului.

În orice caz, aceste descoperiri le-ar permite cercetătorilor să descopere cum apar problemele de tipul simptomului post-traumatic, anxietatea și așa mai departe. Iar în acest fel, ei vor putea înțelege care este calea optimă de a elimina acumularea informațiilor negative.