31 mai 2017 | 15:00

De ce îți este atât de greu să păstrezi un secret

ȘTIINȚĂ
De ce îți este atât de greu să păstrezi un secret

Nu este un secret faptul că avem secrete, însă ceea ce este peste măsură de dificil este să le și păstrăm, atât pe ale noastre, cât și pe ale altora.

Știința are în sfârșit și un răspuns la întrebarea „De ce ne este greu să păstrăm un secret”, iar motivul nu este cel care ne-am aștepta. Un nou studiu redefinește noțiunea de secret și oferă o explicație nouă care ne aduce în prim plan legătura sa cu depresia, anxietatea și cu sănătatea precară.

Cercetătorii sugerează că secretul ne determină să ascundem o informație când ne aflăm pe lângă ceilalți, iar asta ne macină pe interior pentru că ne face să ne simțim inautentici, potrivit Scientific American.

Un psiholog de la Columbia Business School, Michael Slepian, împreună cu colegii săi, a realizat șase studii, pe un total de 1.200 de persoane, cu scopul de a realiza un top al categoriilor de comportamente sau identități care sunt ținute de obicei în secret. Potrivit studiului, cele mai comune secrete sunt gândurile extrarelaționale (când te gândești că ai o relație cu o altă persoană decât cea cu care ești de fapt), dorințe romantice (pe care le ai atunci când ești singur) și comportament sexual (vizionarea filmelor porno, fantazii). Graficul atașat mai jos prezintă cele mai comune 10 secrete.

Secretele pot fi dăunătoare și pot accentua problemele pe care le ai de fapt. Persoanele intervievate au susținut că atunci când nu interacționau cu nimeni, se gândeau la secretele lor de două ori mai des. Cu cât mintea lor se îndrepta mai mult către un secret, cu atât aceștia erau expuși unor stări emoționale dăunătoare, devenind anxioși, depresivi și cu o stare de sănătate mai precară.

Dacă trebuie să ții un secret, Michael Slepian îți sugerează să eviți să te gândești prea mult în legătură cu el, iar în ultimă instanță poți discuta despre el pe forumurile online, în anonimitate.