Cum sunt afectați copiii de comportamentul online al părinților
Rețelele sociale ne dau libertatea de a comunica cu cei dragi, oricând și de oriunde dorim, dar această libertate are un preț. Amăgiți de viețile noastre digitale aparent fericite, adesea nu vedem cum ele ne afectează relațiile din viața reală. O nouă cercetare Kaspersky Lab, remisă Playtech, arată că o treime dintre utilizatori comunică mai puțin în realitate cu cei dragi, iar 21% dintre părinți recunosc că le-au fost afectate relațiile cu copiii după ce au fost văzuți de aceștia într-o situație compromițătoare pe o rețea de socializare.
[related]
Având în vedere tendința de a încărca fotografii cu ei înșiși sau cu alții sub influența alcoolului sau sumar îmbrăcați, pentru a obține un număr mai mare de aprecieri, este evident că rețelele de socializare pot afecta relațiile din mediul offline ale utilizatorilor. Dar dacă ne-am aștepta ca părinții să nu aprobe comportamentul online al copiilor lor, în realitate este invers. Peste o cincime dintre părinți recunosc că relațiile cu copiii lor au fost afectate negativ după ce aceștia i-au văzut în ipostaze compromițătoare în social media. În schimb, doar 14% dintre părinți spun că au fost deranjați de comportamentul online al copiilor lor. În plus, 16% dintre utilizatori au spus că relația cu partenerul de viață le-a fost afectată pentru că au fost văzuți într-o situație compromițătoare în social media.
Relațiile cu familia, prietenii și colegii se schimbă pe măsură ce oamenii comunică față în față tot mai puțin, ca efect al rețelelor de socializare. O treime dintre utilizatori au spus că acum comunică mai puțin cu părinții lor (31%), cu copiii (33%), cu partenerii (23%) și cu prietenii (35%) pentru că îi pot vedea și comunica cu ei prin intermediul social media.
“Studiile arată că, în prezent, comunicarea digitală o completează pe cea din viața reală”, spune Dr. Astrid Carolus, Media Psychologist la University Würzburg. “Trăim într-o lume globalizată și cu un grad foarte mare de mobilitate, care implică distanțe între parteneri și membri ai familiei. Comunicarea digitală este o modalitate de a acoperi distanțele din viețile noastre moderne, cauzate de faptul că trăim în orașe sau țări diferite. Comunicarea digitală nu poate înlocui, însă, comunicarea față în față – cel puțin, nu întotdeauna și nu complet, fiind mai săracă din punct de vedere al canalelor senzoriale implicate.”
Chiar dacă oamenii comunică mai puțin față în față, aproximativ jumătate dintre respondenți cred că relațiile lor nu sunt afectate deloc, ci, dimpotrivă, sunt și mai bune pentru că sunt conectați în mediul online cu cei dragi. Dr. Astrid Carolus ne avertizează, însă, că deși comunicarea online pare că le îmbunătățește relațiile, oamenii nu o pot evalua întotdeauna obiectiv: “În anumite circumstanțe, își percep comunicarea online drept “extrem de personală” și astfel pot interpreta greșit mesajele în social media. Ne simțim foarte apropiați de cei cu care comunicăm, ignorăm părțile negative, ne concentrăm pe posibilele intenții pozitive din spatele unui mesaj și îi acordăm prea multe semnificații.”
Chiar dacă studiul arată că rețelele de socializare pot ajuta la rezolvarea unor bariere cum sunt cele puse de timp și de distanță, ele nu îi fac totdeauna fericiți pe oameni. Le pot afecta relațiile cu ceilalți și îi lasă cu un gust amar, pentru că își compară mereu viețile cu ale celorlalți. Goana după aprecieri și validare socială îi determină pe utilizatori să dezvăluie tot mai multe informații private pe platformele de socializare, punându-se în pericol pe ei înșiși, dar și pe ceilalți: prieteni, familie și colegi. Pentru cei care decid să renunțe la conturile din rețelele de social media, găndul că își vor pierde toate amintirile digitale, inclusiv fotografiile și interacțiunile poate fi dificil de acceptat.
Pentru a se proteja pe ei și relațiile cu ceilalți, oamenii trebuie să fie mai precauți și mai bine informați, în legătură cu lucrurile pe care le dezvăluie în social media. Acest lucru îi va ajuta să diminueze riscurile digitale și să evite afectarea relațiilor din lumea reală. Pentru a-i ajuta să-și păstreze amintirile în siguranță, indiferent cât ar dura călătoria lor online în social media, Kaspersky Lab dezvoltă o nouă aplicație. FFForget le va permite utilizatorilor să își facă backup la toate amintirile lor de pe rețelele de socializare pe care le folosesc și să le păstreze într-un container sigur, criptat.