Cum schimbi culorile pe Messenger și emoticonul implicit
Aplicația de mesagerie a Facebook este una dintre cele mai bine puse la punct, dar s-ar putea să nu știi cum schimbi culorile pe Messenger și emoticonul implicit.
Folosesc Messenger din momentul în care a apărut și probabil că nu sunt singur. Nu am fost de acord în momentul în care Zuckerberg și compania ne-au obligat să instalăm o aplicație separată pentru a purta conversații cu prietenii de pe Facebook, dar ulterior am înțeles motivul. La ora actuală, Messenger este o platformă de sine stătătoare. Nici măcar nu mai ai nevoie un cont de Facebook pentru a o folosi. Numărul de telefon este suficient.
În plus, Messenger, este ideal pentru conversații în format text, video sau audio și toate funcționează foarte bine. Este adevărat că toți prietenii tăi au WhatsApp, Viber sau Facetime, dar Messenger pare mai omniprezent. La momentul anunțării ultimelor rezultate financiare, Mark Zuckerberg a confirmat că peste 400 de milioane de persoane folosesc funcțiile de video conferință și apeluri VoIP din Messenger în fiecare lună. Mai rămâne să știi cum schimbi culorile pe Messenger pentru a-ți personaliza interacțiunea cu prietenii apropiați.
În ultimele luni, Facebook Messenger a beneficiat de o reinventare radicală. Acum nu mai seamănă deloc cu versiunea pe care o foloseați acum un an. Cu toate acestea, exact acum un an, Messenger a devenit mai colorat, cel puțin când vine vorba de unele dialoguri. Practic, ai câștigat posibilitatea schimbării culorii bulelor de dialog cu fiecare prieten în parte. Partea frustrantă este că și el poate schimba culorile la rândul său, dar e puțin probabil să dezbateți acest subiect pentru prea mult timp.
Cum schimbi culorile pe Messenger în varianta web
După cum am anunțat în urmă cu câteva săptămâni, dacă vrei să porți o conversație cu un prieten pe Facebook, printr-un simplu click ești transpus pe Messenger.com. Acest site incorporează o versiune de Messenger un pic mai curată, cu butoane mari și mai versatilă, mai apropiată de funcționalitatea aplicației de mobil. Vizavi de culori, e important de reținut că orice modificare făcută în versiunea web se va propaga și în aplicația de mobil și invers.
Dacă vrei să schimbi culorile folosite într-o fereastră de dialog cu un prieten pe web, apasă pe butonul de Messenger din partea de sus a interfeței Facebook și alege View all in Messenger. Odată ajuns aici, printr-un click, alege din lista din stânga persoana cu care vrei să interacționezi multicolor. Imediat îi vei putea scrie, îl vei putea suna în format audio sau video. Pentru a schimba culoare folosită la discuție, apasă butonul marcat Change Color din dreapta zonei cu mesaje text. Alege una dintre cele 15 culori puse la dispoziție. Modificarea se va aplica instant, nu necesită un click suplimentar de confirmare nicăieri în interfață.
Dacă tot ai învățat cum schimbi culorile pe Messenger, mai există un detaliu interesant pe care îl poți modifica pentru a atașa o notă aparte discuției. Butonul Change Emoji de sub Change Color schimbă emoticonul implicit al discuției. Acesta figurează ca un buton dedicat în dreapta zonei de redactare a mesajelor text. În mod previzibil, opțiunile sunt foarte variate. Implicit, este de forma unui deget în sus ca o confirmare a faptului că totul este în regulă. Dacă ții apăsat căteva momente înainte de publicare pe emoticonul implicit, dimensiunea acestuia va crește semnificativ. Când ai luat mâna de pe click stânga, emoticonul va fi expediat
Cum schimbi culorile pe Messenger în aplicațiile de mobil iOS și Android
Aplicația de Messenger pentru mobil este o oglindă a conversațiilor de pe web și invers. Pornind de la acest principiu, orice modificare de interfață făcută pe iPhone sau Android se va propaga în timp real în varianta web. Pe lângă liniile de text care îți apar instant oriunde ai o fereastră de Messenger, culorile bulelor de dialog și emoticonul implicit de propagă de asemenea.
Pentru a schimba culorile pe Messenger pe smartphone sau tabletă, intră în aplicație și inițiază un dialog cu un prieten, la fel ca în imaginea de mai jos. Atinge-i numele din partea de jus și ai imediat acces la o serie stufoasă de parametri. Cu un tap pe Color vei avea afișate aceleași 15 culori ca în imaginea de introu. La fel, confirmarea culorii se realizează în timp real, fără vreun tap suplimentar. Emoticonul implicit pe care îl vei vedea în colțul din dreapta sus deasupra tastaturii virtuale se schimbă cu un tap pe Emoji. Alege una dintre opțiunile disponibile, dar ai în vedere că o vei folosi destul de des, deci ar trebui să exprime mai multe stări. Ca fapt divers, dimensiunea emoticonului implicit crește proporțional cu numărul de secunde în care îl ții apăsat.