14 ian. 2017 | 15:00

Cum descarci fișiere de pe internet direct în Google Drive

ACTUALITATE
Cum descarci fișiere de pe internet direct în Google Drive

Dacă aveți mai mult spațiu pe Google Drive decât pe PC, ar fi bine să știți cum descărcați orice de pe internet pe serverele Google.

Orice utilizator al unui cont de Gmail are automat și un cont pe Google Drive. În mod gratuit aveți 15GB de spațiu în cloud-ul gigantului din Mountain View pe care îi puteți folosi pentru orice. Dacă folosiți și Dropbox, Mega sau iCloud, s-ar putea să fi uitat de acest spațiu. Există însă o soluție prin care puteți descărca orice de pe internet pe Google Drive, particularitate care vă ajută enorm dacă vreți să ajungeți rapid la niște programe pe care le-ați căutat foarte mult sau niște pagini web pe care nu vreți să le pierdeți.

Pentru a descărca orice de pe internet în Google Drive, primul gest pe care trebuie să-l faceți este să instalați o extensie de Chrome disponibilă gratuit în WebStore. Aceasta vă permite să descărcați imagini, pagini HTML, documete sau fișiere de orice fel în spațiul vostru din Drive. Dacă aveți aplicația client Google Drive pe Windows sau Mac, respectivul utilitar vă sincronizează fișierele dintr-un director de pe sistem cu cloud-ul Google, spre deosebire de extensia de mai sus care vă salvează conținut de pe internet. Aceeași extensie este în special utilă celor care folosesc Ubuntu sau orice altă distribuție de Linux, deoarece nu există un client de Google Drive pentru respectivele sisteme de operare.

Google Drive

În mod implicit, extensia vă va salva pagini web și fișiere de pe internet în contul de Google Drive aferent persoanei care este autentificată în Chrome. Astfel, dacă există mai multe persoane ce folosesc un singur PC, ar fi bine să schimbați profilul de Chrome înainte să începeți să descărcați chestii.

După instalarea din Chrome WebStore a extensiei, veți avea o icoană în plus în colțul din dreapta sus al browserului și un buton în plus când faceți click dreapta pe orice element dintr-o pagină web. Acesta din urmă va fi marcat Save to Google Drive. Pentru a modifica locația din Google Drive a fișierelor salvate prin această metodă, faceți click dreapta pe noul buton din colțul din dreapta sus al Chrome cu sigla Google Drive și alegeți Options. Faceți click pe Change Destination Folder în partea de sus a pagini și alegeți alt director sau creați unul nou. Modificările se salvează în timp real fără vreo confirmare suplimentară.

Google Drive downloading

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele