19 aug. 2017 | 16:41

Cum ascunzi o postare pe Facebook în loc să o ștergi și la ce ajută

TUTORIALE
Cum ascunzi o postare pe Facebook în loc să o ștergi și la ce ajută

În funcție de timpul petrecut online, s-ar putea să fii nevoit la un moment dat să știi cum ascunzi o postare pe Facebook în loc să o ștergi.

Ca orice altă rețea socială populară, Facebook include o serie stufoasă de funcții mai mult sau mai puțin utile. Multe dintre ele țin de securitatea contului și de volumul de informații la care au acces persoanele care îți accesează profilul. Cu marea majoritate nu vei interacționa niciodată, dar unele s-ar putea, într-un mod autentic să-ți facă viața mai ușoară și pagina de profil mai curată.

Când vine vorba de curățarea cronologiei, ar fi bine să ai în vedere cum ascunzi o postare. Această opțiune se pretează de minune când nu mai ești mândru de niște postări mai vechi, dar nu ai vrea să le pierzi pentru todeauna. Mai mult decât atât, te ajută când, dintr-o postare anterioară, ți-ai definit fotografia de profil. Astfel, ajungi să ai aceeași poză în două locuri, iar dacă ștergi postare originală, îți dispare și fotografia de profil. Mai bine o ascunzi.

Cum ascunzi o postare de pe Facebook, fără să o ștergi

Indiferent dacă îți desfășori activitate pe Facebook de pe mobil sau web, în colțul din dreapta sus al fiecărei postări, există un vârf de săgeată în jos. Apasă pe el și alege Hide from Timeline dacă ai interfața în engleză sau Ascunde din Cronologie. Imediat vei primi un mesaj prin care ți se aduce la cunoștință că postarea respectivă îți va dispărea de pe „perete”, dar s-ar putea să existe în continuare în alte colțuri din Facebook, mai ales dacă a fost partajată în prealabil. Important este că, dacă îți va vizita cineva profilul, nu o va mai vedea.

Dacă ai ascuns o postare din greșeală și vrei să revii asupra deciziei, accesează din partea de sus a profilului personal secțiunea View Activity Log – Jurnal de activități. În meniul din partea stângă există un buton special dedicat postărilor ascunse – Postările pe care le-ai ascuns. Fă un click pe el și apasă în dreapta postări pe care vrei să o readuci la viață, la fel ca în captura de ecran de mai jos.

Unhide postare din Timeline

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele