Cum arată 22 de ani de istorie Windows în 90 de secunde [VIDEO]

Cum arată 22 de ani de istorie Windows în 90 de secunde [VIDEO]

Sistemul de operare Windows a evoluat mult de-a lungul anilor, iar în acest videoclip ai ocazia să vezi ce transformări au avut loc în interfața sistemului creat de Microsoft.

E aproape imposibil să nu fi avut de-a face până acum cu un calculator care are Windows instalat, indiferent că ai lucrat cu 98, cu XP sau doar cu 10. Astfel, dacă vrei să-ți amintești de toate interfețele pe care le-a avut sistemul de operare de-a lungul timpului, trebuie să vezi videoclipul de mai sus și să te bucuri de nostalgie.

Videoclipul vine nu doar cu prezentarea video a sistemelor de operare pe care le-ai întâlnit de-a lungul timpului, ci și cu o coloană sonoră pe măsură, creată cu diverse sunete de notificări sau de erori, care sigur îți vor aminti de momentele în care ți se bloca PC-ul.

Windows este, probabil, cel mai cunoscut sistem de operare la nivel global. Acesta a fost lansat inițial pe 20 noiembrie 1985, ajungând pe piață un an mai târziu după Mac OS. Cu toate că Mac a avut un an avans, Windows a recuperat repede și a ajuns rapid lider, fiind folosit pe mai bine de un miliard de dispozitive în prezent.

Compania creatoare a sistemului, Microsoft, a fost fondată de Bill Gates și Paul Allen pe 4 aprilie 1975. Listarea la bursă din 1986 a reușit să creeze trei miliardari și mai bine de 12.000 de milionari din rândurile fondatorilor și angajaților companiei.

Inițial, compania a fost dedicată software-ului Windows și altor produse de bază adiționale, dar în ultimii ani, Microsoft și-a diversificat portofoliul, ajungând să dețină și companii precum Skype sau LinkedIn.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: