24 mai 2017 | 11:00

Cum activezi meniul de dezvoltator pe Android și îl dezactivezi [VIDEO]

TUTORIALE
Cum activezi meniul de dezvoltator pe Android și îl dezactivezi [VIDEO]

Dacă vrei să modifici câțiva parametri avansați de configurare ai sistemului de operare, trebuie să înveți cum activezi meniul de dezvoltator pe Android.

Utilizatorii de Android au un nivel sporit de flexibilitate când vine vorba de particularizarea experienței de utilizare. În funcție de nivelul de răbdare pe care îl au la dispoziție, pot personaliza o serie stufoasă de parametri. Pe lângă setările uzuale însă, există funcții dedicate mai ales dezvoltatorilor de programe și celor care își folosesc smartphone-ul pentru diverse experimente. Existâ și câteva paticularități vizuale la care aveți acces doar după activarea meniul de dezvoltator intitulat Developer Options.

Ca idee, există foarte multe smartphone-uri pe care le poți achiziționa și au respectivul meniu disponibil implicit. În toate celelalte situații, ar fi bine să știi cum activezi meniul de dezvoltator pe Android. După activare, Developer Options ar trebui să se găsească în setări la secțiunea System.

Dacă nu ai acces implicit la acel meniu, primul pas este să intri în Settings, Setări sau Configurări și, meniul principal, să accesezi secțiunea About Phone sau Despre Telefon. În capătul de jos al listei de informații disponibile aici ar trebui să găsești Build Number urmat de un număr. Apasă de șapte ori succesiv în acea zonă de ecran. La scurt timp după, ar trebui să primești o notificare vizavi de faptul că ai devenit dezvoltator. În momentul următor, meniul suplimentar Developer Options ar trebui să fie în Settings sau în Setări – System.

Pentru a ascunde din nou același meniu de dezvoltator, din Settings, trebuie să accesezi Apps sau Aplicații. Din lunga listă de programe, accesează Settings sau Setări și apasă pe Clear Data din secțiunea Memorie de pe noua pagină de meniu. Imediat ar trebui să ieși în ecranul principal, iar când ai revenit, Developer Options ar trebui să lipsească.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele