26 iul. 2017 | 15:00

Creatorul Simpsons și Futurama pregătește un serial pentru Netflix

Filme & seriale online
Creatorul Simpsons și Futurama pregătește un serial pentru Netflix

Matt Groening a fost responsabil de realizarea The Simpsons încă de la începuturile de acum 25 de ani, iar acum va lucra pentru Netflix la un nou serial.

Animațiile pentru adulți au devenit foarte populare în ultimii ani. The Simpsons, Family Guy, South Park sau F is for Family sunt doar câteva exemple de succese greu de ignorat. Din acest motiv, cei de la Netflix încearcă să-și creeze propriul portofoliu de animații reprezentative cu care să-și atragă abonații. Ca urmare, oficialii popularului serviciu de streaming au încheiat un contract cu Matt Groening.

The Simpsons este serialul de orice fel cu cea mai lungă durată de difuzare din toate timpurile. În același timp, reprezintă cea mai importantă pagină din CV-ul lui Groening, creatorul serialului. Tot Matt Groening împreună cu Josh Weinstein au fost responsabili în trecut de Futurama, un serial foarte îndrăgit de fani, chiar dacă nu a fost produs timp de câteva decenii.

Fanii lui Matt Groening vor fi bucuroși să afle că artistul s-a angajat să creeze două sezoane dintr-un nou serial exclusiv pentru Netflix. Acesta va fi intitulat Disenchantment și va fi împărțit în sezoane de câte zece episoade. Prima serie va ajunge pe platforma online în 2018.

Noul serial Disenchantment va fi produs de ULULU, în timp ce Matt Groening și Josh Weinstein vor ocupa poziția de producători executivi. Rough Draft Studios va fi responsabil de animața serialului, același studio care s-a aflat în spatele sezoanelor de Futurama. Animația va spune povestea regatului medieval Dreamland ce pare să se năruie. Având în vedere că va fi o comedie pentru adulți, lista caracterelor include o prințesă tânără ce bea foarte mult – Bean, un elf năbădăios – Elfo și demonul ei personal  – Luci. Conform spuselor lui Groening, povestea din Disenchantment va fi una despre viață, moarte, dragoste și sex într-o lume amuzantă plină de idioți și oameni suferinzi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele