Comunicarea prin telepatie ajunge la îndemâna ta, mulțumită acestei tehnologii inteligente
Cercetătorii au dezvoltat o tehnologie inteligentă care îți permite să comunici prin telepatie cu cineva, de la o distanță suficient de mare.
Cercetătorii de la Universitatea din Bristol, din Marea Britanie, au dezvoltat o tehnologie inteligentă care îți promite să-ți îndeplinească un vis din copilărie- să comunici telepatic. Deși acest gadget nu-ți oferă propriu-zis aceste puteri nebănuite, el se apropie destul de mult de acest tip de experiență. Scopul inițial al creației este de a-i ajuta pe soldați să comunice între ei, fără a-și da de gol poziția de pe front.
Probabil că o descriere mai potrivită a acestei tehnologii este că ea îți oferă puterea de a șopti de la 30 de metri distanță. Deși ea nu-ți oferă puterea de a vorbi prin telepatie, acest tip de comunicare se apropie destul de mult de experiența propriu-zisă. Acest sistem inteligent este alcătuit din două părți: una care recunoaște mesajul și una care îl transmite mai departe celeilalte persoane, potrivit Digital Trends.
Pentru a se apropia cât mai mult de experiența unei comunicări telepatice, echipa a încercat inițial să dezvolte senzori care pot capta semnalele electrice subvocale, adică cale pe care oamenii le transmit mușchilor și corzilor vocale când pronunță cuvinte în mintea lor. Din păcate, cercetătorii și-au dat seama că planul este prea măreț și complicat, așa că s-au rezumat la a crea un sistem de electromiografie (EMG) care să detecteze semnalele electrice generate de mușchi atunci când oamenii șoptesc. Această tehnologie pare să funcționeze suficient de bine și poate diferenția între 10 cuvinte cu mai mult de 80% acuratețe. Pentru a transmite mesajul la o distanță de 30 de metri, sistemul îl transformă în ultrasunete.
Vorbitorul șoptește o comandă, electrozii plasați pe suprafața gurii sale capturează semnalele electrice generate de mușchi, iar un algoritm de învățare automată identifică cuvintele. Apoi, un speaker emite comanda către ascultător. Pe parcursul acestui proces, mesajul este ghidat cu ajutorul unui sistem de ghidare prin intermediul privirii sau cu ajutorul unui laser.
Deși tehnologia dezvoltată în prezent este destul de vizibilă și te poate da de gol, echipa de cercetători își propune ca pe viitor să integreze sistemul în haine, iar atunci vei putea juca mai fidel rolul unui agent secret.