Chanel lansează o rachetă în timpul spectacolului de la Săptămâna Modei [VIDEO]

Chanel lansează o rachetă în timpul spectacolului de la Săptămâna Modei [VIDEO]

Deși ne-am obișnuit cu lansările navelor spațiale în scopul cunoașterii științifice și a lumii celeste, Chanel ne arată că spectacolele de modă găsesc noi căi, inventive, prin care să se folosească de acestea.

Călătoriile spațiale ilustrează mai multe lucruri, dar în principal ne arată misterul Universului și cunoașterea infinită pe care gândirea noastră nu o poate cuprinde. Dacă spațiul ne face să ne gândim la foarte multe lucruri și aspecte ale vieții noastre umane, inițiativa celor de la Chanel, de a integra tema spațiului în timpul spectacolului de la Săptămâna Modei din Paris, ne ilustrează un nou mod de a ne raporta la supremația lumii celeste.

Se pare că spectacolele de modă sunt în trend cu descoperirile și ultimele misiuni astronomice, lucru atestat de faptul că designerii au la baza creațiilor lor tema spațiului. Doar acum câteva săptămâni, designerul Nick Graham a lansat colecția sa „Viața pe Marte: F/W 2035”, iar acum Chanel realizează ceva similar pentru evenimentul din Paris, prin care își prezintă colecția de toamnă, conform Engadget.

Asemenea cum călătoriile spațiale reprezintă o modalitate prin care supereroii pot salva vieți umane, nava spațială de 35 de metri a celor de la Chanel, care s-a lansat aproximativ 10 metri în aer, a fost modul în care Karl Lagerfeld le-a amintit celor din audiență că nimeni nu poate egala creativitatea celor de la Chanel.

Interiorul Grand Palais a fost dominat de o rachetă care purta logo-ul Chanel și a cărei înălțime aproape că atingea tavanul de sticlă al clădirii cu o vechime de 120 de ani. Deși inițial audiența asumase că întreaga construcție era acolo de efect, în mijlocul spectacolului, nava spațială se aprinde și începe să se „deplaseze”, așa cum ar fi normal, în plan vertical.

Aparent, întreaga imagine a lansării rachetei este doar o impresie creată cu ajutorul structurii de metal, a scânteilor false și a fumului. Iar toate aceste elemente împreună reușesc să creeze efectul vizual al unei lansări adevărate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: