Cele mai impresionante case pe care le poți închiria pe Airbnb [FOTO]

Pentru că a sosit acea perioadă din an în care te poți desprinde de îndatoririle zilnice și poți pleca în călătorii, vă sugerăm câteva variante de locații puțin ciudate, dar suficient de captivante pentru oricine.

Timpul liber îți poate oferi o nouă perspectivă asupra lucrurilor de care te poți lipsi cu ușurință în aglomerația de sarcini pe care trebuie să le duci la îndeplinire zi de zi. Eliberarea de constrângerile și grijile zilnice te poate pune din nou în contact cu ceea ce ești tu, dar îți permite și să îți explorezi celelalte opțiuni.

Pentru a face aceste lucruri ai nevoie să vizitezi un loc aparte, care să te scoată din zona de comfort. Astfel, te poți apuca de căutări pe pagina Airbnb. Această platformă și-a deschis porțile publicului larg în 2008, iar, deși nu a fost considerată cea mai populară pagină, și-a diversificat de atunci oferta, potrivit pcmag.com.

Galeria de imagini pe care ți-am pregătit-o include cele mai impresionante locuințe pe care le poți închiria pe perioada concediului, dar chiar și în cazul în care vizitezi una dintre aceste țări în interes de serviciu. Chiar și dacă te afli în cel din urmă caz, nu înseamnă că nu te poți familiariza cu un loc nou, inedit, sau că nu poți explora tradiția zonei pe care o vizitezi.

Ineditul călătoriilor este tocmai acesta, adică de a-ți pune la încercare limitele și valorile culturale pe care le-ai acumulat și de a vedea dintr-o altă perspectivă lumea. Astfel, ai ocazia de a trăi ca în povești în casa hobbiților sau în castelul irlandez, îți poți face veacul în palatul construit în tradiția marocană, te poți desfăta în casele cubice din Rotterdam sau poți locui în interiorul unei mori de vânt. Toate aceste opțiuni ne încântă ochiul și ne arată că indiferent de cultură și tradiție, locurile speciale și captivante pot fi găsite oriunde.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: