Nu se ascunde niciun DRAC în CARD, chiar dacă vrem să ne jucăm de-a anagramele. Unor oameni prea vocali în legătură cu acest subiect li s-a permis să-și expună părerea, dar nu li s-a spus de suficiente ori care sunt avantajele unui buletin biometric. Da, există avantaje, iar între dezavantaje nu se regăsește sclavia sufletului.
[related]
Oamenii au fost paranoici dintotdeauna și vor fi până când vor veni zilele din urmă, despre care unii propovăduiesc la colț de stradă, prin graffiti-uri de tipul ”ISUS VINE”, sau prin postări pe Facebook și pe site-uri dubioase, hostate de obicei pe domenii gratuite oferite de WordPress. Și tu ai paranoia ta, cum și eu am paranoia mea, așa cum și oamenii anti buletin biometric au paranoia lor. Că te ascultă telefonul e una, dar că te vinde MAI Satanei prin buletinul biometric e alta.
Dacă ne uităm pe reportajul de la news.ro, care relatează cum a decurs dezbaterea publică față de cartea electronică de identitate, ne amintim că noaptea minții nu e deloc un clișeu.
”Prin construirea acestei lumi electronice practic se construieşte un alter ego electronic omului”
”cipul din cartea de identitate electronică poate transmite impulsuri către creier şi poate interfera negativ, astfel că oamenii pot fi uşor „manevraţi şi îmbolnăviţi””
”ni s-a impus CNP, un număr de codificarea căruia se foloseşte o tehnologie bazată pe 666”
”Am citit pe internet că se va imprima cu laser „666” pe frunte.”
Fragmentele de mai sus sunt preluate din articolul de pe news.ro și ilustrează cât de multe înțeleg oamenii despre tehnologie, cu care au totuși o relație ambivalentă. ”Am citit pe internet” – folosești una dintre cele mai bune unelte de îndoctrinare pentru a citi despre sclavagismul impus de DRAC prin CARD? Într-adevăr, dacă e să ne gândim puțin, predicile cele mai bune se fac prin site-uri a la caplimpede, de unde te poți pune la curent cu toate planurile împotriva poporului român.
Din același articol aflăm că dezbaterea a fost un bâlci și că nu s-a putut ajunge la un consens, pentru că oamenii care-ți spun că o să fii înfierat cu 666 pe frunte nu vor scăpa de astfel de opinii prea curând, poate niciodată. Avem, așadar, de-a face cu o minoritate anti-buletin biometric destul de vocală, dar care are potențialul să-i convingă și pe alții să nu accepte un asemenea card de identitate. Dacă treaba asta s-ar face prin argumente solide, n-ar fi nicio problemă, dar dacă ți se spune că vei face cancer cerebral de la un cip pasiv, atunci avem o problemă.
Ministerul de Interne ar trebui să facă o campanie de informare cât mai amplă pe marginea acestui subiect, deoarece avertismentele împotriva cărții de identitate electronice ajung să aibă din ce în ce mai multă vizibilitate. Ce-ar trebui să ne spună MAI, totuși?
MAI ar trebui să-ți spună, în primul și în primul rând, că dacă ai o carte de identitate electronică, vei face mai puține varice stând la cozi interminabile la diverse instituții ale statului. Am urât dintotdeauna statul la coadă, indiferent că stau la supermarket sau la vreo instituție, așa că dacă un asemenea buletin îmi facilitează accesul la servicii online care să-mi ușureze viața când vine vorba de comunicarea cu statul, nu văd de ce aș vrea să mă calc pe bătături cu alții la cozi pe trei rânduri.
Cartea de identitate electronică ar trebui să-ți țină loc și de card de sănătate. Da, va înlocui cardul ăla de pe care unii voiau să scoată bani. Da, va înlocui cardul ăla de pe urma căruia Sebi Ghiță și-a luat o cârcă de bani, chiar dacă sistemul a fost mai mult nefuncțional de-a lungul timpului.
Așa cum a spus-o și Ministrul de Interne, Carmen Dan, cipul de pe buletinul biometric este unul pasiv, astfel că nu are cum să transmită date către unii sau către alții. Dacă tot vrei să te asiguri că nu ești urmărit, mai bine scapi de telefonul de pe care intri pe internet ca să citești despre cardul dracului. Am citit câteva păreri conspiraționiste care se leagă de cititoarele de cipuri. Conform acestora, asemenea cititoare ar putea fi amplificate, astfel încât să-ți citească datele de la zeci sau sute de metri distanță, pentru a ști unde ești și toate cele.
Treaba asta îmi amintește de apariția cardurilor contactless. Lumea s-a panicat foarte tare că or să meargă pe stradă și o să le fure hackerman banii din cont, prin cine știe ce metode. La fel s-au temut și că le-ar fi furați banii de magazine, atunci când ajung la casă și stau în preajma cititorului de carduri. La fel se vor plânge, cel mai probabil, și de noile porți de acces de la metrou, care ți-ar putea fura bani atunci când treci prin ele.
[related]
Am lăsat ce e mai important la final: cartea de identitate biometrică nu e obligatorie. Dacă nu vrei să fii controlat prin intermediul buletinului, atunci vei putea alege în continuare unul clasic, pe care te vei putea baza la fel ca până acum. Dacă vrei să ai spiritul liber, atunci ești liber să o faci, iar asta ți-a spus-o și ți-o va mai spune Ministrul de Interne, fie că vorbim de Carmen Dan sau de cine ar mai ajunge acolo până când vom primi astfel de buletine.
A, da, și noile buletine vor avea dimensiunile permisului de conducere, astfel că ne vom putea cumpăra portofele mai normale și nu giganți în care să încapă buletinele pe care le avem, în prezent.