Cum măsori autonomia pe iPhone sau Android

Cum măsori autonomia pe iPhone sau Android

Dacă ești curios cum poți să măsori autonomia unui telefon într-un mod obiectiv – pe Android sau iPhone – ar fi bine să ai în vedere câteva detalii.

De-a lungul anilor am avut ocazia să testez o serie stufoasă de gadgeturi, de la laptopuri și smartphone-uri, până la tablete și plăci de bază. Mai ales când vine vorba de gadgeturi portabile, un test eficient vizează atât performanța brută, cât și autonomia aparatului. În definitiv, degeaba ai un super telefon dacă reziști doar opt ore departe de priză.

Pe internet găsești o serie infinită de valori de autonomie pentru un smartphone modern. Aproape fiecare producător de telefoane aruncă în eter o cifră pe care s-ar putea să nu o atingi niciodată în lumea reală. Problema cu durata de viață a bateriei este că variază foarte mult în funcție de modul în care îți folosești telefonul. Ce aplicații utilizezi cel mai mult, cât de mare este traficul de date sau cât de mult timp petreci cu ecranul pornit, toate sunt relevante.

Trecând peste toate detaliile de mai sus, există un sistem relativ simplu la care poți apela dacă vrei să înveți cum măsori autonomia unui telefon. Pentru un test eficient, ar fi bine să nu îți utilizezi telefonul la altceva pe parcursul testului. Să nu preiei apeluri sau să răspunzi la mesaje. Este important ca bateria aparatului să fie la 100% la începutul testului, iar telefonul să fie proaspăt restartat pentru a nu avea alte aplicații pornite.

Pe parcursul testului este foarte relevant ca telefonul să nu-ți intre în standby. În acest scop, pe iPhone, intră în Configurări sau Settings la secțiunea Afișaj și luminozitate. Fă un tap pe auto-blocare și bifează Niciodată. Majoritatea telefoanelor cu Android nu te lasă să stai cu ecranul pornit câteva ore. În acest scop, trebuie să instalezi o aplicație dedicată precum No Sleep sau No Screen Off. Asigură-te că nu se închide ecranul la telefon de unul singur așteptând preventiv vreo 10 minute.

Cum testezi autonomia la iPhone

Urmează testul efectiv de autonomie. Pentru a preveni eventuale apeluri telefonice care s-ar putea să întrerupă testul, scoate cartela SIM din telefon și conectează-te la WiFi. Pornește browserul nativ al smartphone-ului. Safari pe iOS și Browser sau Chrome pe Android. În bara de adresă tastează pagereboot.com și apasă pe Enter. În respectiva pagină, tastează o pagină web cu foarte mult conținut, gen Playtech.ro și alege să fie reîncărcată automat la fiecare 30 de secunde. Lasă telefonul să-și facă treaba și mai verifică-l ocazional, din 30 în 30 de minute sau din 15 în 15 minute pe final pentru a vedea dacă s-a închis. Efectuând același test o dată la 6 luni, îți vei putea forma o opinie informată vizavi de degradarea bateriei de la smartphone.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: