30 ian. 2017 | 16:54

Amintirile neplăcute ar putea fi eliminate cu ajutorul tehnologiei laser

ACTUALITATE
Amintirile neplăcute ar putea fi eliminate cu ajutorul tehnologiei laser

Amintirile neplăcute ar putea fi șterse din memorie cu ajutorul laserelor, oferind o șansă celor ce suferă de PTSD și nu numai.

O echipă de cercetători din Japonia a descoperit o modalitate în care să manipuleze neuronii din creierii șoarecilor, pentru a elimina elementele ce declanșează amintirile neplăcute. Aceste metode ar putea fi folosite pentru a trata sindromul de stres posttraumatic.

Oamenii de știință de la University of Toyama au încercat să descopere dacă două amintiri distincte pot fi legate, apoi decuplate. Pentru asta, au indus șoarecilor amintiri care să le dea o stare de frică. Inițial, aceștia au fost antrenați să asocieze durerea cu gustul, iar apoi să asocieze un ton audio cu un șoc electric.

Aceste două amintiri au fost legate, prin asocierea gustului cu tonul audio, cauzându-i să se blocheze de teama șocului electric. Cercetătorii au folosit o tehnică numită optogenetică, ce se bazează pe lumină pentru a bloca neuronii activați în timpul amintirilor, astfel că cele două amintiri neplăcute nu mai erau conectate una de cealaltă, arată dailymail.co.uk.

Cercetătorii au reușit să dezactiveze amintirea neplăcută, fără să o șteargă complet, deoarece se crede că asta le-ar putea dăuna pacienților ce suferă de sindromul de stres posttraumatic. În principiu, metoda ar putea fi folosită pentru decuplarea oricărei amintiri uzuale ce este legată de una dureroasă, fără să fie afectată memoria individuală.

Cercetătorii cred, în mare parte, că amintirile emoționale sunt legate de amigdala creierului, doar că mecanismele ce controlează memoria sunt încă învăluite în mister. Sumantra Chattarji, un expert în memorie de la National Centre for Biological Sciences, apreciază eforturile japonezilor, spunând că este ”remarcabil că poți delimita aceste amintiri și le poți manipula într-o manieră predictibilă.”